Om cu om de Tudor Arghezi
Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.
Cum să explic decât cu bucurie, cum săriră la a mea cerință, cu mic cu mare, lăstarii și puieții, pomii falnici sau mai scunzi, cu frunze dese sau mai rare, ca să răspundă neîntârziat la a mea chemare, să-mi dea din pârga lor; suntem o livadă și după roade se cunoaște.
0 Răspunsuri to “Suntem un om, un pom, o livadă”