Arhivă pentru februarie 2010

Strugurii lui Avva Macarie sau dragostea de aproapele tau

Strugurele de Savatie Baștovoi

„Intr-una din zile, la un control, un temnicer zelos a confiscat puiul de perna pe care se rezema Valeriu [Gafencu].
Un alt militian, mai omenos, a ridicat perna dintre obiectele confiscate si i-a aruncat-o discret inapoi. Pentru o clipa intre cele doua suflete s-a durat o scena de puternica vibrare sufleteasca.
Dupa terminarea perchezitiei, Valeriu a socotit ca e bine sa daruiasca aceasta pernita lui T., care era anchilozat si avea escare.
T. nu a vrut s-o primeasca si a daruit-o lui Ghe., iar acesta a dat-o altuia, si tot asa, pana ce perna s-a inapoiat intr-o buna zi la Valeriu, daruita de cineva care nu stia de unde pornise si nici cum ajunsese acolo…
In aceasta situatie, el a primit-o ca pe un semn ca i-a fost daruita de Dumnezeu.”
Intoarcerea la Hristos-Ioan Ianolide

Inima in Marele Post

INIMA ÎN MARELE POST
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI

Cea dintâi săptămână
„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate.
Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău
se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.
2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.
3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate
lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!
4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” /I Cor. 1:25/
5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sânt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate împărăţiile ştiute şi neştiute?
6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de putrezirea pielii şi oaselor.
7. Fericiţi sânt cei ce din tinereţe nu s’au îndrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa.
8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi săptămână a Marelui Post.
9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie în inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din
cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!”
10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi
au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antónie, Pável, Efthímie, Avxentie, Avrámie, Sávva,
Visaríon, Vitálie, Gherásim, Chiriac, Zosíma, Haríton, Efrém, Arsénie, Carion, Zaharia, Sávva cel Sfinţit, Siméon şi Alípie Stâlpnicii, Onúfrie, Pahómie, Pétru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu dânşii.
11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thécla, Xenía, Evpraxía, Anastasía, Matróna, Sarà, Maria Eghipteanca, Pelaghía, Thaisía, Theodúla, Vasilísa şi cele dimpreună cu ele.
12. Dacă îţi sânt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul
tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioanníchie de la Devici, Pétru de la Korişa,
Vasílie al Ostrogului, Prohor, Gavriíl, Ioachim, Ioánn al Rilei, Naúm al Ohridei, Nectárie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.
13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!” Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au
dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.

A doua săptămână
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima,căci din ea izvorăşte viaţa.” /Pilde 4:23/

1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”
2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul. Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă
apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul,
aşa-i şi vărsarea râului.
3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.
4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea, totuşi şi această realitate e o mare taină.
5. Cu adevărat de nepătruns este această taină pentru mintea noastră, pentru că mintea este mai mică
decât inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu înţelege întregul şi nici cele mai de jos nu înţeleg cele înalte. Dumnezeu aşa a vrut şi aşa a rânduit. Fericit este cel ce mai puţin cercetează tainele fiinţei lui Dumnezeu şi mai mult ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi mai mult simte iubirea lui Dumnezeu în inima lui!
6. Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult
este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o
singură privire, un singur gând poate molipsi şi strica sufletul.
7. De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât
mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu – zice Domnul.
8. Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!
9. Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune Înţelepciunea în Cartea Vieţii. Îngrădeşte-ţi inima de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta!
10 10. Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra
patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această mână conduce fără greşală inima ta şi o îndreaptă spre împărăţia luminii şi a vieţii veşnice.
11. Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţi ai întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului
şi Tatălui tău; dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti
inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.
12. Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace trecerea din această lume pământească în lumea cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea conştiinţei. De aceea, în această a doua săptămână a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.

A treia săptămână
„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/

1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia
cea dintru început şi buruiana cea străveche au izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze pe cei păcătoşi.
3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl vei plânge?
4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.
5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi, dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare 12 nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos. Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie – dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.
6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient. Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă
neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă.
Oare îl vei invidia?
7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia,
îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta, iar pe a lui o vindeci.
8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi zi. Prietenii lor s’au sfădit care dintre cei doi era mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s’au hotărât să deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele a sărit şi s’a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu, inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.
9. În această a treia săptămână a Postului Mare, lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima noastră s’a lărgit. /II Cor. 6:11/ Unde este invidie, gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.
10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s’ar împuţina răutăţile din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi
cât s’ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s’ar împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge
şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!
11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele
dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii. O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.

A patra săptămână
„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care spurcă pre om.” /Mat. 15:19/

1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din
pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup
a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa inimii grăieşte gura. /Mat. 12:34/ Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sânt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune
e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.
3. Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până
în tăria cerurilor.
4. De aceea s’a zis: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.
Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea.
5. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi
botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul lui Dumnezeu s’a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o
maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti
fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într’un izvor al morţii?
6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti, cât de bine este pentru om a-şi preda inima în mâinile
Tale decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima cu muritoare mâini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai ştiut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.
7. Mulţi vorbesc despre voia slobodă a omului. Sânt oameni slobozi întru bine, iar alţii slobozi întru rău. Slobod întru bine este cel ce îşi predă libertatea celui mai slobod, adică Celui ce este cel mai slobod, ca să o folosească spre bine. Slobod întru rău este cel ce vrea să folosească singur libertatea sa, şi atunci, fără să bage de seamă, o predă Tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.
8. Oare nu ai văzut vreun copil căruia maica i-a dat cuţitul să taie pâine, şi copilul ţine cuţitul, iar mama
ţine cuţitul copilului? Aşa, de fapt, mama e cea care taie cu cuţitul, chiar dacă copilului i se pare altminteri.
Dacă copilul împinge mâna mamei, atunci nu va tăia pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertăţii omeneşti? Oare nu este pildă despre cei slobozi întru bine şi cei slobozi întru rău?
9. O, cel ce eşti slobod întru cele bune, foloseşte-ţi libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului spre călăuzire. Va rămâne a ta şi o vei purta în sine, iar El o va călăuzi.
10. În această a patra săptămână a Postului Mare, aduţi aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte al
Mântuitorului tău despre inima care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă.
Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te amintindu-ţi.
11. Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin.

A cincea săptămână
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” /Gal. 4:6/

1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu sântem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că sântem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.
2. De ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit un astfel de post aspru? Fără îndoială, pentru ca să ne întoarcem mintea de la toate măruntele griji zilnice şi să cugetăm la ceea ce e de căpătâi şi cu adevărat contează. Ca să ne amintim obârşia noastră şi adevărata noastră cale şi adevărata noastră patrie.
3. Ştii tu, fiul meu, de ce Maica noastră Biserica Pravoslavnică ne-a rânduit postul? Negreşit, pentru a ne aminti că măcar de sântem făcuţi din pământ, nu pământul ne-a făcut, căci şi pe el a trebuit cineva să-l
zidească. Ca să ne amintim de cerul care îl purtăm în noi, în această coajă trupească şi pământească. Şi să putem despărţi în noi cele cereşti de cele pământeşti, şi cele veşnice de cele stricăcioase, şi cele netrecătoare de cele trecătoare, şi pe călător de maşina călătorului.
4. În om, inima este de căpătâi. În inimă e sângele, în sânge e sufletul, în suflet e duhul. Inima trupească şi
sângele sânt din pământ şi spre pământ tind, sufletul şi duhul sânt din ceruri şi spre ceruri tind. De aceea se poate vorbi despre inima din inimă, adică de inima duhovnicească din inima trupească. Căci, de nu ar fi aşa, cum ar fi putut spune Atoateştiitorul: din inimă ies gândurile rele, minciuna şi hula? Cum ar putea acestea ieşi din carne şi din sânge? Iată, acestea numai din suflet şi din duh pot ieşi!
5. Duhul este în suflet şi duhul mişcă sufletul. Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul
este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
6. Sânt însă şi duhuri nu de la Dumnezeu, care mişcă sufletul împotriva lui Dumnezeu. Învăţaţi vă să deosebiţi duhurile! Neîncetat, roagă-te lui Dumnezeu să îţi dăruiască Sfântul său Duh, acelaşi care a fost în Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos şi care S’a pogorât asupra Apostolilor la Cincizecime şi care a mişcat sufletele tuturor sfinţilor şi drepţilor până în ziua de azi.
7. În această a cincea săptămână a Postului Mare, tu vei dărui inima ta lui Dumnezeu. Şi când sufletul tău se va linişti, Dumnezeu va trimite Sfântul Duh să primească inima ta, să se sălăşluiască în inima ta şi o ia şi să o călăuzească.
8. Cum vei simţi că adevăratul Duh al lui Dumnezeu a venit în inima ta? E uşor şi simplu, spun sfinţii purtători de duh: după bucuria şi mângâierea ce se va răspândi în întreaga ta fiinţă. După pacea şi liniştea din inima ta. După puterea şi tăria şi lumina din tine. Şi mai ales pentru că nu vei putea vorbi altfel despre Dumnezeu decât zicând: Părinte!
9. Pentru aceasta, bine vei cuvânta această săptămână a Postului Mare şi bine vei cuvânta sfinţii lui Dumnezeu, care au rânduit postul. Şi vei mulţumi Maicii tale Biserica Pravoslavnică că te-a deprins cu postul. Căci vei vedea câştigul postului, iar postul se va îndreptăţi în faţa minţii tale. Slavă şi mulţumită Domnului în veac şi în veacul veacului. Amin.

A şasea săptămână
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” /Mat. 5:8/

1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite,
nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.
2. Roagă-l pe Dumnezeu să îţi curăţească inima, şi vei vedea o neaşteptată minune în această lume materială, pe care până acum ai privit-o numai cu ochii fără inimă.
3. Inimă curată zideşte, Doamne, întru mine! – aşa se ruga prorocul şi psalmistul Davíd. Şi tu aşa să te rogi; înnoieşte şi iar înnoieşte această rugăciune, şi Dumnezeu îţi va dărui inimă curată şi văzătoare, şi vei vedea înţelesul tuturor lucrurilor şi întâmplărilor, şi vei cunoaşte înţelesul ascuns al fiecărui lucru zidit din această lume.
4. Prin ce putem şi prin ce poate Dumnezeu curăţi inima omului? Numai prin Duhul. Şi, dacă Îl vei milostivi pe Dumnezeu să zidească inimă curată întru tine, El o va face cu ajutorul Duhului Fiului său, Iisus Hristos – cu ajutorul Sfântului său Duh, care e unul, neîmpărţit, neschimbat, deosebit de oricare alt duh care închipuie mulţime, împărţire, schimbare.
5. De aceea înţeleapta noastră maică Biserica Pravoslavnică a rânduit ca de la Miezonoptică la Pavecerniţă, în fiecare zi, la fiecare slujbă şi rugăciune, să se citească această rugăciune: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, carele pretutindenea eşti şi toate plineşti, vino şi sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte pre noi de toate stricăciunea şi mântuieşte, Doamne, sufletele noastre!
6. Oare ai fost la ţarină când se treiera grâul? Când e zăpuşeală şi linişte, se stă şi se aşteaptă să bată
vântul. Căci fără vânt nu se poate despărţi pleava de grâu. Iar când vântul începe să bată, toată lumea se
umple de bucurie. Căci vântul îi ajută cel mai bine la curăţat. Într-o clipită vântul ia pleava şi rămâne grâul pe ţarină.
7. Însuşi Domnul nostru Iisus, Mântuitorul şi Învietorul nostru, a spus despre Duhul lui Dumnezeu că este slobod: Duhul unde voieşte suflă. /Io. 3:8/ Cu adevărat, unde vrea şi când vrea. De aceea a şi poruncit Apostolilor săi, când S’a Înălţat la ceruri, să aştepte în Ierusalim – unde vor primi putere, când se va pogorî Duhul Sfânt asupra lor. /F.Ap. 1:8/
8. În această a şasea săptămână a Marelui Post, când vei auzi Evanghelia învierii lui Lazăr din morţi, adună-ţi gândurile şi îndreaptă-le spre inima curată pe care Dumnezeu o vede. Şi cearcă curăţia inimii tale cu această minune a învierii a celui mort de patru zile. Inima necurată nu îl va vedea pe Dumnezeu în această întâmplare, nici minunea dumnezeiască, şi va îndruga poveşti despre hipnotism, autosugestie şi alte magii primite şi de ştiinţă. Iar tu, dacă aici nu Îl vei vedea pe Dumnezeu (în chipul lui Hristos cel Înviat) şi nici minunea dumnezeiască în învierea lui Lazăr, înseamnă că încă ai inima necurată.
9. Însă, în nici un caz, nu deznădăjdui. Numai să îţi doreşti cu adevărat o inimă curată – şi Dumnezeu care este dăruitorul tuturor celor bune – îţi va da. Nu te îndoi – Dumnezeu îţi va da inimă curată, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi nesfârşită.
10. Atunci se va petrece în tine acea minune dumnezeiască lăuntrică şi preafrumoasă, pe care o înfăţişează Apostolul întâilor şi adevăraţilor creştini în acest chip: Dumnezeu, carele au zis să lumineze dintru întunerec lumina, Acela a strălucit şi întru inimile noastre, spre luminarea cunoştinţei Slavei lui Dumnezeu, în faţa lui Iisus Hristos. /II Cor 4:6/ Şi te vei bucura, şi bucuria ta va fi nemăsurată şi fără de sfârşit. Căci acea Lumină a Duhului dumnezeiesc din inima ta va lumina totul în tine şi în jurul tău, va lumina fulgerător, până şi moartea şi mormântul, şi nu vei vedea nici moartea, nici mormântul, ci numai pe Dumnezeu cel viu, Tatăl tău, şi viaţa cea veşnică, nemărginită, purtătoare de biruinţă şi atotputernică.

A şaptea săptămână
„Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta.” /Mat. 22:37/

1. În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos, şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-l cu toată inima ta.
2. Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-i poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e,” tu strigăle în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!
3. Când Evreii Îl pălmuiesc, tu întinde mâna ta în apărare şi primeşte palma în locul Lui. Când Îl scuipă, tu spune: Scuipătorilor, ce veţi arunca unii altora în faţă, dacă asupra Lui folosiţi tot scuipatul vostru, toată alcătuirea voastră?
4. Când Pilat Îl întreabă pe tăcutul Domn: Ce este adevărul?, tu mărturiseşte şi spune: Iată, El este
Adevărul dumnezeiesc viu şi întrupat. Când ostaşii Romani Îl biciuiesc, tu stai lângă El şi spune fiarelor:
Fiii lupoaicei, veşnici purtători de moarte, nu biciuiţi pe Mielul lui Dumnezeu cel purtător de viaţă, Care
dă viaţă împărăţiei voastre a morţii.
5. Mergi după El pe Calea Patimilor, şi poartă crucea Lui împreună cu Simon Kirineanul, şi împreună cu fericita Veronica şterge-i faţa de praf şi sânge, şi împreună cu Mironosiţele plângi şi umezeşte-i buzele uscate cu un pahar de apă rece, şi răcoreşte-i fruntea înfierbântată. Dăruieşte-i întreagă inima ta şi iubeşte-l cu toată inima ta în ceasurile umilinţei Lui.
6. Când auzi lovitura ciocanului asupra preacinstitelor Sale mâini, tu strigă: Au! Când sânt bătute cuiele în
preacinstitele Sale picioare, tu iarăşi vaită-te, ca şi cum fierul s’ar înfige în trupul tău.
7. Închină-te Preasfintei Sale Maici şi sărută poala şi mânecile veşmintelor sale. Nu-i spune nimic. Nu o întreba nimic. Închină-te încă o dată sfintei sale dureri. Şi încă o dată sfintei sale tăceri. Spune în sineţi: Preacinstită Maică, şi eu Îl iubesc cu toată inima mea.
8. Scoate inima ta şi pune-o în trupul Său şi uită de sine. Fii în El şi rabdă ce rabdă El şi cu totul să mori
pentru sine. Mori înaintea Lui.
9. Când Iosif şi Nicodim Îl pogoară în mormânt, tu caută să fii împreună cu El în mormânt. Închipuieţi că nu eşti viu în această lume. Ca o umbră să stai undeva aproape de mormânt, şi viaţa ta să o priveşti ca fiind în mormânt. Şi îţi va fi dulce, foarte dulce, moartea cu El şi întru El.
10. Oare cu cât mai dulce va fi învierea cu El şi întru El, când a treia zi te vor lumina îngerii la mormânt?!
Oştenii Împăratului merg înaintea Împăratului, feţele lor-s ca fulgere arzătoare, iar veşmintele albe-s ca zăpada. Iar când îngerii lui Dumnezeu vor lumina în întunericul Golgothei şi în întunericul sufletului tău, atunci te vei simţi ca un om nou.
11. Şi când, tremurând, vei privi Minunea Minunilor, şi nu vei ştii dacă să te ascunzi sau să fugi sau să i te
arăţi, iată, El întâiul se va apropia de tine şi ca pe Maria te va chema după nume. Iar când El te va numi prin glasul Lui, ca printr-un fir electric va intra în tine un nou curent, o nouă viaţă, o nouă putere. Şi El îţi va întoarce inima ta, ţi-o va da şi pe a Lui. Şi tu, tremurând, vei cădea la picioarele Lui şi, printre suspine, vei striga precum Thoma: Domnul Meu şi Dumnezeul Meu, slavă Ţie! Binecuvântaţi pre cei ce blestemă pre voi, şi vă rugaţi pentru cei ce fac vouă necaz. /Lc. 6:28/ Şi nu judecaţi, şi nu vă veţi judeca; nu osândiţi, şi nu vă veţi osândi, iertaţi şi vi se va ierta. /Lc. 6:37/ Omul cel bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune; şi omul cel rău, din visteria cea rea a inimii sale scoate cele rele; că din prisosinţa inimii grăieşte gura lui. /Lc. 6:45/ Că nu au trimes Dumnezeu pre Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin el. /Io. 3:17/ Urâciunea aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate greşalele. /Pil. 10:12/

Ştii tu oare , fiule ?
De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala. Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere. Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea. Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru. Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii? Pentru că,
alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini. Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti. Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat. Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri. Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

Preluare dupa predania.ro

Cum a fost la vernisajul expozitiei Metroart

Ca sa iti amintesti vezi articolul din 9 februarie Expozitie de fotografie Metroart

Am sosit cu 2 ore inainte de startul vernisajului si bine am facut, caci ma asteptat sa nu am ce sa fac atata timp. Dar Metrorex ne pregatise o „surpriza”, adica: puneti voi afisele unde dorim noi-perfect, cum dorim noi, adica fara autocolante, ci cu un fel de banda dubla de lipit-dăm fuga sa cumparam la Romana-ok pana aici. Şi dupa, ne anunta ca luni spre marti se face curatenie generala in statie si ca trebuie sa venim luni seara sa luam fotografiile si marti dimineata sa le punem la loc-hm, ce lipsa de comunicare intre departamente (PR stia de o luna de vernisaj, operationalul abia a aflat)-fie, macar ne-au anuntat.

Deci le-am lipit cum au dorit si unde s-a putut deci unele mai in penumbra si a venit ora 12, fursecuri, sucuri, ceva presa si invitati, o prezentare scurta, discutii si dupa, eu am plecat sa fac o vizita la Muzeul Taranului Roman sa vad „Intre Şantiere”

Expozitie de fotografie: Dragu-mi-i

Clubul Fotografa.ro si Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” au placerea de a va invita la expozitia de fotografie „Dragu-mi-i”. Expozitia poate fi vizitata in perioada 14 februarie – 8 martie 2010, la Muzeul Satului, in zilele de miercuri pana duminica, intre orele 9-17, in Sala Gheorghe Focsa a Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti”, Sos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1.

Expozitia, integrata in manifestarile de Dragobete ale Muzeului Satului, contine 40 de imagini pe tema iubirii realizate de diversi fotografi.
Mai jos aveti afisul expozitiei si cele 2 fotografii pe care le-am expus si eu.

Muzica de vineri: Canonul Sfântului Andrei Criteanul






Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor

„Rog din toata inima mea, plina de dragoste pentru voi, sa urmati cu inima si cu mintea voastra, pas cu pas, cuvant cu cuvant, tot ce va scriu eu acum.
Alta este viata decat aceea pe care si-o inchipuie oamenii. Altul este omul insusi, decat ceea ce se inchipuie el a fi. Altul este Adevarul, decat acela pe care-l imagineaza mintea omeneasca.
De ani de zile va scriu mereu din temnita. Si tot scrisul meu este strabatut de acelasi fir continuu, de acelasi adevar central: Hristos, viata vesnica. Fara indoiala, ca de cele mai multe ori, traind in realitatea intunecata si intinata de pacat, furati fiind de vartejul vietii, v-ati intrebat: Ce-i cu Valea nostru scump, de ne scrie …mereu acelasi lucru, constiinta pacatului, Iubire…Hristos?
Vreau sa fiu sincer si deschis, pana in cele mai adanci fibre ale sufletului. Nu mi-am facut niciodata iluzii, in ceea ce priveste modul vostru de a privi viata, zbuciumul trait in acesti ultimi ani mai ales, pe mine.
Este de ajuns sa va ganditi ca am trait aproape trei ani, zi de zi, incuiat toata ziua intr-o celula, inconjurat de patru ziduri, singur, cu o singura deschizatura, geamul, si acela cu gratii. Ei bine, prin acea deschizatura, geamul, privirea mea nu se putea indrepta decat intr-o singura directie: Sus, spre Cer. In aceasta indelungata perioada, in care la plimbare nu puteam merge, decat o ora si jumatate pe zi, n-am facut nimic altceva, decat sa ma rog, sa meditez si sa citesc. Foarte arareori am putut vorbi cu cineva. Conditiunile de viata materiala in care am trait, au fost dintre cele mai grele.
Cu primul pas pe care l-am facut in viata de inchisoare, mi-am pus intrebarea:”Pentru ce am fost eu inchis?!”. Pe planul vietii sociale, privind relatiile mele cu lumea in care am trait intotdeauna am fost privit ca fiind foarte bun, un exemplu de conduita onesta si curata. Atat in liceu, cat mai ales in Universitate, unde nivelul vietii morale e mai scazut, toata lumea, profesori, colegi si mai ales prieteni, vedeau in mine un model de viata curata, un tip de om nou, care se mentinea intr-o viata morala, abstinenta, cu toata hotararea si darzenia. Politicos si corect in atitudine, elegant in tinuta, bun la studii, mi se dadeau intotdeauna, cele mai frumoase calificative. Daca intram in conflict cu cineva, eram numai pentru adevar.
Ei bine, daca asa stau lucrurile, pentru ce am fost eu adus in temnita, singur, departe de zgomotul lumii, departe de atatea si atatea ispite? Si am trait cele mai mari framantari. Am citit mult, am meditat si mai mult…m-am rugat. Ce este viata?
Dupa mult zbucium, dupa multa durere traita, paharul suferintelor mi se umpluse, a venit o zi sfanta, in iunie 1943… Cateva ore-n sir, cu toata staruinta sufletului, il rugam pe Dumnezeu sa-mi daruiasca lumina. Si, deodata, in timpul rugii mele fierbinti, am cazut cu fata la pamant, in genunchi, cu fruntea plecata, cu inima plina de lacrimi, zdrobita, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plans. La aceasta data imi pierdusem toata increderea in oameni. Suferisem intr-un chip ingrozitor. Imi dadeam perfect de bine seama ca ma gaseam intru adevar, pentru ce dar sufeream?! Din tot sufletul meu plin de elan, ramasese intreaga Iubirea. Si-mi pierdusem increderea in sinceritatea omului, in bunatatea lui, dar iubeam. Nimeni nu ma intelegea.
In plansetul meu prelung, revarsat in valuri de lacrimi, am inceput sa bat matanii. Si deodata…
-O, Doamne! Ce mare esti Tu, Doamne! – mi-am vazut tot sufletul meu plin de pacate, radacina tuturor pacatelor omenesti am gasit-o in mine. Vai, atatea pacate, si ochii sufletului meu impietrit de mandrie nu le vedeau! Ce mare este Dumnezeu!
Vazandu-mi toate pacatele, am simtit nevoia de a le striga in gura mare, de a ma lepada de ele. Si o pace adanca, un val adanc de lumina si dragoste mi s-a revarsat in inima. Imediat cum s-a deschis usa am iesit vijelios din celula si m-am dus la fiintele care stiam ca ma iubesc cel mai mult si la cei ce ma urau si care gresisera cel mai mult fata de mine si le-am marturisit deschis, fara nici un inconjur: ” Sunt cel mai pacatos om. Nu merit increderea ultimului dintre oameni. Sunt fericit!”.
Toti au ramas inmarmuriti. Unii m-au privit cu dispret, altii cu indiferenta, unii m-au privit cu iubire pe care ei insisi nu si-o puteau explica. Un singur om mi-a spus: ” Meriti sa fii sarutat!”. Dar eu am fugit repede in celula mea, mi-am trantit capul in perna si mi-am continuat plansul, multumind si slavindu-L pe Dumnezeu.

La data aceea atitudinea mea era ceva cu totul neinteles. Oamenii, impietriti de pacate, traiau departe de propria lor realitate sufleteasca. Mai tarziu… Cati nu m-au fericit pe mine, cati nu mi-au multumit pentru iubirea si sinceritatea mea, care i-a salvat si pe ei?!
Ah! Dar ce sa va spun! Niciodata nu simtisem mai mult dragostea Mantuitorului revarsandu-se in inima mea (mai mult) ca atunci. De la acea data, cand mi-am vazut toate pacatele sufletului meu, cu fapta, cu vorba sau cu gandul, am inceput sa lupt impotriva pacatului, constient. De-ati sti voi ce grea lupta este razboiul cu pacatul!
Atunci mi-am dat seama ca Dumnezeu in iubirea lui nemarginita pentru mine, m-a pazit de cele mai mari pacate cu fapta. De exemplu: in timpul cand eram in liceu, am iubit o fata. In iubirea mea as fi cazut cu ea in pacat, daca n-ar fi intervenit puterea lui Dumnezeu, care sa-i dea suficienta tarie sufleteasca fetei, care si ea ma iubea foarte mult, si, in felul acesta, amandoi, sa fim salvati de pacat.
Dar, dragii mei, aici in inchisoare, cand am inteles cuvantul Mantuitorului care spune, ca chiar daca numai te-ai uitat la o femeie si a-i poftit-o in inima ta ai si savarsit pacatul curviei, am inteles, ca eu am pacatuit. Asadar, ca sa fiu dezlegat de acest pacat, a trebuit sa ma duc in fata preotului duhovnicesc si sa ma marturisesc: am curvit, am gresit.
Lucrurile pe care vi le marturisesc acum, va cutremura poate, dar este de datoria mea sufleteasca a face aceste marturisiri pentru pacea mea si pentru fericirea voastra. Vreau sa stiti ca nu numai aici, dar chiar cand eram afara, am luptat foarte mult impotriva pacatului. Trebuie sa marturisesc ca am avut si momente de cadere, dintre care, doua momente (unul in clasa a V-a, altul in cl. a VIII-a), caderi pe care le-as fi putut evita cu siguranta, daca as fi avut o serioasa educatie crestina, si daca nu ma lasam influentat de prietenii cei mai buni, daca luptam mai mult cu neputinta firii acesteia pamantesti. Este adevarat ca aceste doua caderi, datorita naturii sufletului meu, inchinate spre curatenie si moralitate, n-au putut fi desavarsit implinite, caci scarba de pacat m-a facut sa-mi fie rusine de mine insumi, daca de Dumnezeu nu-mi era rusine la acea data si apoi am avut mari remuscari si regrete, totusi trebuie sa recunosc ca am fost slab. Nu va puteti voi inchipui cat de gresita si de superficiala este educatia ce ni se da noua in scoli. In clasa a VIII-a, framantat de problemele tineretii i-am marturisit lui Tuţa [tatal sau] gandurile mele. Dintre toti prietenii mei, atat din liceu cat, mai tarziu, din Facultate, eram intotdeauna cel mai puternic partizan al abstinentei in relatiile cu femeile. Desigur erau multi, cei mai multi, majoritatea absoluta, care faceau haz, de asemenea situatie. Viata morala pentru ei nu era o problema.
Apoi am cazut in inchisoare. Aici mi-am examinat cugetul si mi-am dat seama ca chiar daca cu fapta n-am savarsit aceste pacate si multe altele, cu vorba si ami ales cu gandul, le-am savarsit. Deci atunci, in 1943, m-am dus la preot si, dupa un adanc examen de constiinta, mi-am marturisit toate pacatele vietii. Marturisirea m-a despovarat de ele. Si o lupta continua duc mereu. Si pentru om, lupta nu inceteaza pana la moarte. Este drept ca inchisoarea ma fereste de multe ispite, dar are si ea o multime de ispite.
Azi sunt un om fericit. Cu atat mai fericit, cu cat Dumnezeu a oranduit in asa fel incat sa va marturisesc eu voua, toata viata mea intima! Desigur, un cutremur ati trait fara indoiala, dar sunt convins ca este spre fericirea voastra. Exemplul ce vi l-am dat, cu toata experienta vietii mele pe care v-am pus-o deschis in fata ochilor, va va ajuta sa va priviti adancul sufletelor voastre. Si atunci sunt convins, veti trai cutremurul pe care l-am trait si eu, luand contact cu toate pacatele sufletului vostru. Duceti-va imediat la preot si va marturisiti. Nu exista fericire mai mare, decat aceea pe care o traieste omul despovarat de pacate, prin marturisire si impartasanie.
Dar fara pocainta nici un om nu poate face nici un pas inainte. Cine fuge de realitatea propriului suflet e un mincinos. Iata pentru ce v-am trimis eu „Indreptar de spovedanie”. Iata pentru ce v-am trimis eu carnetul cu marturisirea vietii mele intime. Daca este un om care va doreste mai mult fericirea, acela sunt eu. Ascultati de indemnurile ce vi le dau.
Ce este dar viata? E dar al lui Dumnezeu, dat noua oamenilor, pentru a ne purifica sufletele de pacat si a ne pregati prin Hristos, pentru a primi viata vesnica, fericirea eterna.
Ce este omul? O fiinta creata din iubirea lui Dumnezeu, nemarginita, caruia i-a fost pusa in fata fericirea si moartea, lasat fiind liber sa aleaga. Dumnezeu il indeamna mereu sa aleaga fericirea prin smulgerea din pacat. Dar vrajmasul omului, diavolul ii suceste mintea omului si-i impietreste inima, spre a-i pierde si a-i nimici sufletul.
Fiti foarte atenti. In viata sociala oamenii se privesc si se judeca nu dupa ce sunt ei in fond, ci dupa ce par ei in forma. Nu va faceti iluzii despre om. Iubiti-l. Da! Iubiti-l! Dar nu va faceti iluzii despre el, caci cine isi face iluzii despre om sufera amar. Unul singur este desavarsit! Unul singur este curat! Hristos-Dumnezeu. Oamenii, toti sunt pacatosi. Ne-a fost dat un dar sfant, margaritar nepretuit: Iubirea. Traiti iubirea.
Si acum: ce este Adevarul? Adevarul este cuvantul lui Dumnezeu, Hristos. Avem porunca de la Dumnezeu sa traim in adevar, sa ne smulgem din pacat, sa sacrificam totul pentru Hristos, pentru adevar. Numai asa ne putem mantui, ne putem castiga fericirea. Cuvantul lui Dumnezeu il gasim scris, in Sfanta Biblie, cartea cartilor. Sa ne apropriem dar, cu inimi smerite de aceasta carte sfanta, in credinta curata ca Dumnezeu ne va lumina si vom capata lumina.
Dau deplina libertate, cu toate marturisirile mele intime, sa fie citite de toti cei dragi mie. Chiar daca nu vor intelege azi totul, va veni o zi in care ma vor intelege si-si vor da seama cat de mult bine le-am dorit, punandu-mi deschis sufletul inaintea lor. (…)
Cautati sa va apropriati sincer de Hristos si lasati lumea, cu pacatele ei, in pace! (…) ”
Aiud, 29 ianuarie 1946

text preluat din: Calea spre fericire-Scrisori trimise din inchisoare celor dragi. Valeriu Gafencu Ed Agaton, Colectia Rugul Aprins, Fagaras-2006 pg 33-44
Intoarcerea la Hristos-document pentru o lume noua, de Ioan Ianolide, Ed Christiana, Bucuresti-2006, pg.231-233

Despre Valeriu Gafencu – la Radio Romania Actualitati \" Semnaturi celebre\" 10.12.2009

„Comunismul a umplut cerul de Sfinţi”, spunea părintele Arsenie Papacioc. Daca ar fi să cunoască cineva pe toţi din neamul nostru care au trecut pragul sfinţeniei în prigoana comunistă, ar veni la cuvintele rostite în veacul al XVII-lea de sfâantul mitropolit Dosoftei al Moldovei:”dara şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi, dara nu s-au căutat!”… citat din carte: Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate şi adnotate de monahul Moise, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007

Jocurile Olimpice de iarna Vancouver 2010


4 dimineata, de ce nu pun si astia deschiderea la o ora mai rezonabila? :), 3 ore a tinut, una am motait-o noroc ca au dat reluari si am vazut si eu ca au aprins 2 flacari olimpice (pe stadion si in oras) -hm !?
16 zile de acum pana se sfarsesc, o sa cam imi pierd vederea, cu ochii pe Jocuri, n-o sa sper ca o sa luam vreo medalie 🙂 , dar o sa ma bucur cand iau altii, ca asa-i la Olimpiada, important este sa participi.

„Jocurile Olimpice sunt celebrarea o dată la patru ani a primăverii umanităţii.
Ceea ce este cultura pentru umanitate este olimpismul pentru sport.” Pierre de Coubertin


Morning has broken

Bună dimineața! a la Edvard Grieg

Cand am scris

februarie 2010
L M M J V S D
« ian.   mart. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

I Corinteni 13

Tudor Gheorghe : Metanie (versuri Radu Gyr)