Arhivă pentru 2 februarie 2010

Cota 2000-Piatra Arsa-aproape de Şaua Şugărilor sau -17 grade Celsius

Iata ca a venit si ultima saptamana din luna si ca un facut iar sunt pe munte -hm, curios – la asta ma gandeam cand urcam cu telecabina (16 ron) de la Cota 1400 la 2000. Nu nici macar din Sinaia pana la 1400 nu am urcat la picior, ci cu telegondola (10 ron) de ce, pt ca trebuia pana la apus de soare sa fim in Saua Şugărilor si trenul ne intraziase mult (sunt lucrari-precum stiti-intre Campina si Predeal) si trebuia sa mai conservam si ceva energie pt urmatoarele zile (3 la numar dupa planul de acasa), caci era vineri 29 ianuarie cand am urcat pe munte.
Suntem 3 (eu, Dani si Sergiu) trebuia sa fim 2, trebuia sa mergem in Fagaras dar ne-am ales cu Bucegi si fiecare cu planul sau. Unul sa-si incerce echipamentul de iarna, altul sa ajunga la Omu iarna si altul sa nu stea in Bucuresti-deci, ce ne unea (in afara de amicitie), dorinta sa fim pe munte.
Asa ca avand rucsacii plini cu d’ale omului care se duce la munte iarna (deci cantareau ceva) coboram din telecabina, iesim din refugiu-restaurant de la 2000 si incepem micul urcus pe Furnica -erau -11 grade Celsius (arata termometrul de langa Cota 2000). Nu foarte multa lume, ca de, era vineri, zapada inghetata si pe deasupra de tip pulver, mai mult senin (adica cu cativa norisori ici colo-mai multi spre Omu), soare, ger si batea un vant uscat.
Pe la 14 fara ceva plecam de la 2000 si pe la 15 si ceva, suntem la cabana Piatra Arsa, unde poposim cam o ora ospatandu-ne cu ciorba de burta (7,8 ron -parca) sau vacuta (tot vreo 7 ron ) si ceai (2 ron), a si 2 mici cu mustar (si ce condimentati au fost) -servirea ok- si nu au comentat, ca am mai bagat la ghiozdan si din traista.
Dupa masa, agale o pornim spre Saua Şugărilor si pentru ca se insera nu mai trecem pe la cab Babele si mergem mai departe. Vantul se intetise, apusul era glorios dar gerul se lasase si mai mult (pana la -15 grade C) astfel ca nu mai ajungem in sa, ci in apropierea ei decidem sa campam. Incepem sa sapam gropi pt a proteja corturile de vant. Cum nu aveam lopata cu noi, ne descurcam cum putem, cu pioletii, cu picioarele si mainile si iese pana la urma dupa vreo 40 de minute de munca, 2 gropi frumusele unde instalam corturile.
Din cauza oboselii si deshidratarii beau doar ceai de la termos, care mai era cald si pe loc simt cum imi vin micii inapoi si ma doare stomacul – de retinut la efort a nu se consuma mici 🙂
Consultam termometrul (da, avem si asa ceva cand mergem pe munte) – 17 grade Celsius afara, si – 13 -14 grade Celsius in cort -surpriza total neplacuta. Toata noaptea, cu tot sacul de iarna care are extrema la -22 grade Celsius mi-au inghetat picioarele (desi le pusesem si in ceva de imbracat si aveam si folia de supravietuire pe deasupra sacului) si din 2 in 2 ore le masam puternic ca sa ma incalzesc. Pana la urma ne-am dumirit de ce a fost asa de frig in cort, probabil ca ati ghicit (nu, aerisirile erau deschise pt condens noroc ca a fost frig si uscat si nu s-a facut mult condens), pentru ca sapasem gropile, care tineau tot aerul rece – practic noi eram ca in depresiune si aerul rece statea acolo cu noi neputand sa se miste.
Asa ca ca toata seara m-am simtit rau, fie ca imi venea sa vomit, fie ca dardaiam de frig la picioare – nu m-am odihnit mai mult de vreo 2-3 ore, asa ca gata cu cortul pentru iarna asta.
Partea frumoasa a fost ca am avut o luna asa de plina si tot peisajul nocturn era de vis – pacat ca era prea frig pentru a face poze nocturne.
Dimineata ne strangem toti intr-un cort si punem sa luam micul dejun-surpriza, de care incepem toti sa radem-totul era inghetat, sandvisurile (chiar daca erau in folie de aluminiu), branza topita, ouale (unele se si crapasere), portocalele (de care Sergiu era tare mahnit ca nu le-a mancat aseara cand era inca bune) si cam toata mancarea noastra era bocna. Bem ceai care era in termos, mancam minicroissante cu sampanie (si aici hotaram ca pe viitor sa luam mancare injecatata cu alcool, ca sa nu inghete iarna 🙂 ) grisine si constatam ca unele sortimentele de branza topita totusi sunt comestibile. Strangem cortul si hotaram sa ne retragem spre casa in ziua aceea, pentru ca vremea se vedea ca se inrautatea spre Omu si indurasem destul frig, iar mie nu-mi mai arda sa mai dorm la cort.
Pe la 11 si ceva plecam, ne intalnim cu o pereche care se duceau spre Omu (chiar sunt curioasa daca or fi ajuns), salutam pe cei de la Salvamont (care ne intreaba pe unde am dormit) si mai domol decat ziua de ieri mergem mai departe spre cab Piatra Arsa – unde iar mancam (cioarba, ceai si fara mici 🙂 ) si pe la aproape 15 plecam.
Decizia de a urca Furnica a fost usoara (si a nu o lua pe drumul de vara, ocolind Furnica), pentru ca atunci cand am ajuns in apropierea urcusului dintr-o data cerul s-a lasat pe noi si o furtuna ne-a cuprins sufland un vant teribil si reducand vizibilitatea la 1m – totul in jur era alb, prea alb, singurele pete de culoare erau stalpii metalici si noi 3 care infruntam viscolul. Nu-mi pusesem cagula si era imposibil sa o mai pun, desi o aveam in jacheta, astfel ca simteam cum lacrimile ce siroiau din cauza frigului si vantului ingheatau – stranie senzatie.
Imi place urcusul de pe Furnica , nu stiu de ce, dar desi pare abrupt si chiar este, imi pare tare usor si imi da si o stare de bine – poate pentru ca l-am urcat si coborat doar iarna, ce sa fac vara pe acolo, hm.
Sergiu deschide drumul si incearca sa faca urme, dar zapada era prea inghetata si vantul acoperea repede eventualele urme lasate de el, Dani se tine dupa el si ma avertizeaza din cand in cand „gheata” -pentru ca altceva nu se auzea si nici turbarea vantului nu te lasa sa spui prea multe. Dar sincera mie, nici ca-mi pasa aveam ochi sa vad si energie ca sa infrunt viscolul si atunci simteam ca sunt la munte, ca am fost la munte nu intr-o plimbare (cum ne-a zis ospatarul de la Piatra Mare cand ne-a vazut sambata: Gata plimbarea?!). Nu aveam emotii, temeri sau presentimente sa se intample ceva pe Furnica, sa alunec sau sa nu ajung sus – nici gand, pur si simplu stiam ca ajung sus si ca e frumos – stiu pare ciudat, sa-i zici unui viscol ca e frumos, dar pot sa-i spus asa, pentru ca asa mi s-a parut, printre lacrimi inghetate si priviri pe deasupra ochelarilor cu lentile albastre.

La telecabina coada mare asa ca am coborat la 1400 cu teleschiul si in Sinaia cu telegondola. Am luat trenul (25 ron) de la aprox 17 si cu o intarziere de 70 de minute ajungem in Bucuresti pe la 20 si un pic.

PS. In tren un barbat se taraste pe jos cersind pomana, nimeni nu-i da, ba chiar am vrut sa-i spun sa se ridice, sa mearga ca olog nu era… Si minune, la cateva minute dupa ce iesise din compartiment, il vad ca se intoarce alergand, cu nasul pe urmele sale :)) (un nas burtos, cu mers de gasca) – a fost prea faina faza ca sa nu o amintesc.
Si m-am ales si cu o raceala, uf.


Morning has broken

Bună dimineața! a la Edvard Grieg

Cand am scris

februarie 2010
L M M J V S D
« ian.   mart. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

I Corinteni 13

Tudor Gheorghe : Metanie (versuri Radu Gyr)