Arhivă pentru aprilie 2010

Cum a fost la Formula 3-Serile Observator cultural

In focul discutiilor s-au rumenit 3 domenii din cultura: film, poezie si politica din perspectiva culturala. Trecerea dintre domenii a fost usurata de trupa ruePavlov. Sa le luam pe rand.
Film. Invitatul serii a fost Florin Serban regizorul filmului: Eu cand vreau sa fluier, fluier-inca nu am vazut filmul asa ca nu ma pronunt asupra productiei castigatoare a Ursului de Argint, rezumandu-ma in a scrie doar cateva intrebari puse de prezidiu si public si raspunsurile date de intervievat.
Florin Serban: Filmul a fost facut pentru publicul romanesc, nu a fost gandit pentru un anumit gen. Mi-e greu sa clasific un film, pentru mine un film, este un film greu sau nu.
Daca este un film social, imi este greu sa-l casific este foarte bine ca ESTE, dar eu spun o poveste, daca se incarca ca un manifest, imi este greu sa ma pronunt. Mie imi place sa cred ca am facut un film puternic.
Intrebare: Care sunt trasaturile comune si in ce fel va diferentiati de noul val din cinematografia romaneasca, de tinerii din noul val?
F.S.: Asta cu tinerii imi place mult, „tanara speranta”. La 16 ani, ii consideram mari, pe cei de la 25 de ani, iar pe cei de 35 de ani, erau trecuti bine. Acum cand am ajuns la 35 de ani, tineretea si-a largit orizonturile, imi pare si un domn la 45 de ani, e tanar.
Dar apropierea dintre filmele romanesti, ale tinerilor regizori, care au castigat premii in ultimul timp sunt: actorie de mare clasa si un film de buna calitate.
I: Cum ati lucrat cu Marius Panduru [regizorul de imagine], care se stie ca filmeaza cadre mai cosmetizate, pe cand in filmul dv. cadrele sunt brute, adica: filmat din spate… nimic infrumusetat aranjat?
FS: Un regizor de imagine bun, este cel care se adapteaza unui subiect si el a reusit asta. Am tinut sa pun un semn in film prin: filmatul din spate al protagonistului, violul din puscarie, cand nu prea stii exact ce se intampla, evadarea lui Ursu, dar nu stii de ce. Mi s-a spus ca am abuzat mult pe filmarea din spate, dar eu am insistat pe aceasta incadrare tocmai pentru a sublinia ca nu ne putem apropia de aceea viata a protagonistului din film, ne apropiem fizic, suflam in ceafa dar nu putem sa-l depasim si sa intorc camera sa vedem ce are pe fata.
Poezie. Invitatul acestui segment a fost Ioan Es. Pop, care inainte de a purta un dialog cu cei din sala ne-a dus cale de cateva poeme (personale), la tara.
Intrebare: In ce masura limbajul poeziei inventeaza realitatea si in ce masura realitatea aceasta descrie interiorul scriitorului? Unde se intalneste lumea din afara cu eul scriitorului?
Ioan Es. Pop: Cuvintele trag la autorul care are ceva de spus. Devii autor pe masura ce experienta ta creste pe un drum de scrieri.
I.: Impresia citindu-va poeziile este de autenticitate a trairii, nu este ceva livresc.
IEP: Un om care a trait tot felul de experiente nu se leaga cuvintele, eu sunt o mortaciune din acest punct de vedere dar am aceasta calitate de a hipertrofia experientele.
Ana Blandiana: Autenticitate profunda [poezia lui IEP]
Liniste in sala.
IEP: Niciodata nimeni nu poate sa spuna nimic dupa poezie. Asertiunea dupa poezie: sa fie liniste!
I.: Ati scris si proza?
IEP: Doamna, eu ma intreb daca am scris poezie.
Politica. Discutiile din acesta sectiune, a fost discutia volumului Jurnal rusesc de Anna Politkovskaia aparut la Ed. Meteor Press, 2010 si invitatii au fost Ana Blandiana si Bedros Horasangian.
Ana Blandiana: Va rog sa-mi da-ti voie sa vorbesc despre Ana Polikovskaia asa cum era ea, asa cum am cunoscut-o si despre realitatea ruseasca dupa desfintarea Uniunii Sovietice.
Am avut prilejul sa particip la un congres mondial al scriitorilor care s-a desfasurat in 2000 la Moscova. Este vorba de International Pen care se tine anual mereu in alta tara si care se programeaza cu 4-5 ani inainte. Deci la Moscova fusese programat in perioada Elţîn. A inceput razboiul cecen Boris Elţîn s-a retras, a venit Putin, si conducerea Pen a spus NU in aceasta tara nu avem ce sa cautam, deci nu mai tinem la Moscova congresul. Dar pentru Pen Rus format din niste cu adevarati extraordinari scriitori… Presedinte Andrei Bitov si secretar era Alexander Tkachenko un om de vreo 40 de ani care intre timp a murit, intr-un fel extreme de ciudat si personal sunt convinsa, fara sa am insa nici o dovada, ca a fost ucis. Au reusit sa convinga conducerea Pen sa tina congresul in Moscova si acolo am cunoscut-o si pe Anna Polikovskaia. Anna Polikovskaia era o fiinta extraordinar de sobra si in scrisul ei se vede, nu scrie cu niciun fel de inflorituri, foarte directa, doarte directa, de la imbracaminte la coafura, totul de o mare simplitate si in acelasi timp extraordinar de vie. Deobicei sunt considerati vii, oamenii care sunt vorbareti, care sunt cuceritori-nu ea era o fiinta aproape tacuta, vorbea sobru si raspundea pe scurt la intrebari. Dar se simtea un…, nu vreau sa fiu patetica, un miez de foc arzand in interior si in timp ce o prezentau diversi colegi din conducerea International Pen, vorbind despre drepturile omului, tot ce spuneau si ceilati, era adevarata erau oameni care chiar se ocupau cu asta, doar ca ii spuneam unui ziarist care m-a intrebat, sentimental era ca in timp ce ea era un fruct zemos, ei erau fructe uscate. Era o mare diferenta. Si cred ca diferenta asta era de fapt ca, ea cunostea suferinta. Asta in general si in poezie se simte, deci pana la urma intensitatea artei este data de intensitatea suferintei. Si daca asta nu exista, si talentul si bunavointa si arta reusesc sa inlocuiasca destul de putin. Am schimbat cateva cuvinte cu ea chiar despre asta, eu spunand-i ca sunt din Romania, ea spunandu-mi: A cu siguranta ca ati inteles implicit mai mult decat ceilalti, din ce am spus eu. Totul [discutia] a fost de 10 minute, dar va da-ti seama cat de impresionata am fost cand am auzit ca a fost ucisa. Si cat de impresionata am fost, mergand la Moscova pentru o zi, anul trecut [2009] in decembrie, pentru ca imi aparuse o carte, vreau sa zic ca este ca si cum as fi fost la inmormantarea ei. N-am fost in stare, nici vorba sa ma bucur ci nici macar sa ma concentrez, asupra faptului ca sunt acolo ca mi-a aparut o carte. Am fost absolute obsedata de moartea ei, si poate ca si de asta si cu siguranta nu numai din cauza asta, Rusia capitalista asa cum exista ea acum, cum era in decembrie anul trecut, mi s-a parut cu adevarat inspaimantatoare. Adica, inspaimanatatoare, de la faptul ca sunt foarte multe, nu stiu cate dar in orce caz de ordinal zecilor, blocuri cu 60-70 de etaje, cea ce fata de Moscova care era un oras mai curand plat-nu stiu pe mine m-a inspaimanatat. S-au faptul ca am facut de la aeroport pana la hotel 3 ore si jumatate. Ceva incredibil. Deci eram pentru 24 de ore, dintre care 7 ore le-am petrecut mergand de la…ceva fara masura, nu numai ca nu e pe masura umana ci complet fara masura. Avea, sa inchei spunandu-va, ceva ce efectiv m-a impresionat foarte tare, o fraza a lui Lech Wałęsa intr-un discurs pe care l-a tinut la Marea sarbatoare pe care polonezii au tinuta cu ocazia a 20 de ani a victoriei Solidaritatii in alegeri, subliniind inante ca ei au infrand inainte comunismul, in alegeri libere. “Daca ma gandesc bine, care este diferenta dinre muncitorul care eram acum 20 de ani si politicianul, fost presedinte, de acum, cred ca cea mai importanta diferenta, este faptul ca atunci totul mi se parea clar si acum nu mi se mai pare nimic clar. Acum totul este atat de complex, incat devine confuz” Si a inceput sa ia pe rand diverse notiuni o sa va spun doar primasi asta este fraza la care doream sa ma refer. A spus: “Liberatea. Luptam pentru libertate, ne riscam viata pentru libertate, libertatea era lumina suprema spre care tindeam. Daca ma intrebati acum despre libertate, tot ce pot sa spun este ca de libertate raul profita mai mult decat binele.” Ei bine eu vreau sa va spun ca felul in care arata Rusia, moartea Annei Polikovskaia, moartea lui Alexander Tkachenko si tot ce am vazut si am auzim, dovedeste ca pe o libertate care aparuse, raul a putut sa profite atat de extraordinar incat binele a incetat practic sa mai existe. Va multumesc.
Bedros Horasangian: Nu discutam acum despre faptul ca este bine sau rau in Rusia, ci despre faptul ca exista si o mare putere care este condusa de Putin. Cineva a avut puterea sa-l confrunte pe Putin si ea s-a numit Anna Polikovskaia. A tot scris despre Rusia lui Putin, a incercat sa apere ideea de libertate, ideea de drept a omului si nu numai a rusilor ci si a popoarelor care constituie acest conglomerate care este Federatia Rusa. Apropo de taietura limpede si clara si propozitiile foarte dese a gazetariei practicate de Anna Polikovskaia, sa spunem ca ea s-a nascut la New York din diplomati ucrainieni. A studiat la New York a capatat cetatenia americana si cand a murit avea dubla cetatenie. Lucru pentru care m-am intrebat, cand a fost presedintele Obama, anul trecut in vizita la Moscova, de ce nu a punctat chestiunea: cine a impuscat-o totusi pe Anna Polikovskaia. Dincolo de suspectii care au fost anchetati, procesul nu e incheiat dar probabil, se va termina in niciun fel. Dupa moartea Annei Polikovskaia o alta militanta pentru drepturilor omului ziarista, Natalia Estimirova , si ea a fost rapita si gasita impuscata, asa ca tot acest proces continua. Un om poate nu mai are niciun fel de valoare. Dar vocea ei, articolele ei, acest jurnal rusesc care apare acuma si care aglutineaza o experienta a ultimilor ani din Rusia contemporana, ne da o radiografie a unei societati, in care violenta isi spune cuvantul la fiecare pas. Noi stim, aici in Romania, mai repede ce se intampla la Paris, Londra sau SUA, dar stim mai putin ce se intampla in Rusia postcomunista. Numai cand sunt evenimente dramatice cum s-a intamplat saptamana trecuta la Smolensk cu acel accident nefericit in care moare presedintele Poloniei Lech Kaczynski, mai aflam ce e pe acolo. Ce se intampla in acest spatiu caucazian sau Siberia indepartata ne intereseaza prea putin. Exista si acolo oameni, chiar daca nu toti sunt rusi, exista si acolo vieti omenesti pentru care Polikovskaia si-a pus pielea la bataie. La un momentat apare si in acest jurnal, fel de fel de cetateni din Rusia, ceceni, uiguri…ca sa spuna necazurile lor, problemele, lucruri foarte grave care intr-o societate, birocratia si agresivitatea administatiei capata forme violente. … Un soi de lipsa libertatii care a fost si a ramas, respingere a individului, o lume in care el nu conteaza nu are nici un fel de valoare, dincolo de marile realizari in plan cultural, musical, artistic, faptul ca individual nu reprezinta, mai nimic-o spun cu o oarecare tristete, pentru ca am urmarit ce s-a intamplat in ultimii ani in spatiul acesta. Legat de drepturile omului si existent unui individ care poate sa supravietuiasca, este foarte complicat. Jurnalul Annei Polikovskaia releva tocmai aceasta lupta pentru a fi tu insuti, intr-o societate in care nu mai poti sa fi tu insati, esti suma unui plan care vine din afara ta, in care politicul, economicul si o anumita presiune a societatii organizate cum e, transforma intr-un om de prisos. Asa ca sa folosesc un termen consacrat de marii scriitori rusi. Oameni de prisos au fost, oameni de prisos sunt si suntem si printre ei cu toate aceasta viata merge mai departe. Ar merita citit cu atentie acest jurnal ca si Rusia lui Putin care este o radiografie a Rusiei contemporane a ultimilor 10 ani intre Primul si Al Doile Razboi Cecen unde se intampla lucruri teribile. E o lectie de invatat, pe care poate ar trebui analizata in alti termini. Dupa opinia mea, pactul asta care exista intre Washington si Moscova–lupta impotriva terorismului si actiunile in forta care se iau in Afganistan, Irak sau chiar in Moscova, printr-o simpla nimicire a dusmanilor, nu se poate rezolva nimic daca nu se gasesc solutii politice, numai prin mijloace coercitive sau militare de forta, nu se va rezolva in niciun fel si morti vor fi incontinuare. Cartea este absolute remarcabila, nu stiu daca va avea ecou in societatea romaneasca care se consuma in alte directii, iar eforturile, sunt canalizate pe mize mai mici.

Discutiile au continuat in jurul acestei carti si ceea ce releva ea astfel ca la sfarsitul serii am cumparat si eu cele doua carti ale Annei Polikovskaia, pe care o stiam din 2002 de la atentatul de la teatrul moscovit cand a fost singura care a cumparat din banii ei alimente ostaticilor si atacatorii au dorit sa discute cu ea si acum am in memorie imaginea ei (de pe transmisiunile live de la CNN), cand incerca sa treaca de cordonul politiei moscovite ca sa ajunga la ostatici. Si i-am urmarit activitatea gazetareasca si lupta pentru drepturilor omului, pana la uciderea sa, in 2006, astfel ca ma bucur ca au aparut si in Romania cartile ei si am ocazia sa le citesc.
Va recomand sa participati la aceste Seri ale Observatorului cultural, sunt multe de auzit si poti sa interactionezi cu invitatii, imi place acest fel de exercitiu cultural si mod de a petrece o seara.

Această prezentare necesită JavaScript.

Un sfarsit de saptamana (trecuta) biciclist

Prin bunavointa unui prieten (multam) am facut rost de o bicicleta si astfel s-a deschis (si la mine) sezonul la biciklism.
Prima tura publica, a fost sambata 17 aprilie la bikeWalk. Plecarea s-a facut din Piata Presei Libere, pe Kiseleff pana in Piata Victoriei, dupa care pe Aviatorilor pana in Herestrau cu punct terminus la Cinematograf (de vara)-tot traseul pe pista de biciclete. Nota bene:traseul a fost aprobat de primărie si tot dansa a stabilit locul de plecare, gura de pasaj de pe Kiseleff de pe partea cu Herăstrău. Nu stiu cine a stabilit si ora de plecare care trebuia sa fie la 16:30 dar in bunul stil romanesc s-a plecat pe la 17:25, pentru ca tot asteptam pe cineva; imi spunea un confrate de asteptare, ca la astfel de intalniri (pe doua roti) rare ori se pleaca la ora stabilita si de cele mai multe ori dupa o jumatate de ora. No comment!
Ideea nobila/civica cu acesta plimbare, a fost si o sa mai fie „pana se intampla ceva” ca sa: ne aratam lumii ca suntem multi, promovam miscarea-prin extensie ecologia…aer curat etc, ca pe „pistele de biciclete” facute de municipalitate nu se poate circula cu atat mai mult sa organizezi o plimbare. S-a insistat pe ideea de a se merge doar pe pista de biciclete pentru a se demonstra ca: „nu sunt bine facute, insuficiente si nu sunt adecvate pentru cati biciclisti sunt in capitala.” Deci se vrea o revolutie, o velorevolutie in Bucuresti, pentru a se atrage atentia asupra problemelor pe care le au ciclistii in capitala. Iar pe scurt-pe vorbele lui Dragos Bucurenci:”ceea ce promovam aici este:mersul pe bicicleta, siguranta in trafic si spiritul civic.”
Participanti: destui (asa ca pentru prima editie) unii zic 400 am citit si cifre halucinante 800-1000, dar ca sa fim realisti cred cam intre 300-400 am fost. De ce am scris destui, pentru ca s-a dorit a se forma un lant ciclistic, din Piata Presei Libere pana in Herastrau si in parte cred ca s-a reusit, pana in Victoriei, dar cu lipse de zale.
Vremea a fost frumoasa, a existat si un after party (cu muzica, apa-plata sau minerala si supa-gratis) si un film documentar cu problemele intampinate de ciclistii din Cehia-pe care le-au rezolvat treptat, treptat.
Per total mi-a placut, chiar daca norul cu cenusa vulcanica a plutit amenintator (pentru unii) pe cerul bucurestean, am plecat din Herastrau pe la ora 21. Astept cu ceva interes, editia a doua.
*pe undeva prin clipul de mai sus sunt si eu.
Duminica 18 aprilie am plecat dupa pranz, cu Dan (prepe) cu masina din Bucuresti si cu bicicletele in portbagaj, spre Comana unde aveam sa ne vedem cu un grup care plecase de dimineata pe biciclete.
N-am apucat sa vad foarte mult din parc (nu am stat decat vreo 2-3 ore) ci doar am strabatut cu bicicleta doua trasee (pentru ca ne-a furat adrenalina) unul de biciclete (marcaj Cruce Rosie) numit Ghimpele (hm!) si altul de drumetie (marcaj Cruce Albastra) numit Prin Luparii. La intoarcere am luat-o la pedalat pana in Bucuresti. Per total cam 50 de km am facut si m-am ales cu o febra musculara la picioare splendida si gatul intepenit-toate rezolvate cu aspirina. Parcul Comana nu mi-a lasat o impresie deosebita: multi gratargisti, manele la greu, gunoi, motociclisti, masini cu duiumul-nu inteleg pentru ce mai este rezervatie daca se intra ca pe Valea Cerbului din Bucegi, o mica taxa si gata fa-ti de cap. O sa-i mai dau o sansa acestei rezervatii, dar prima impresie a fost de -4, cadrul natural e frumos dar administrarea, hm!

Această prezentare necesită JavaScript.

Invitatie-Formula 3– Serile Observator cultural

Maine, 22 aprilie ora 18:00 la Casa Studentilor din Bucuresti are loc ediţia inagurală a seriei de evenimente „Formula 3 – Serile Observator cultural“. La ediţia inagurală, cele trei domenii vor fi: „Film. Literatură. Politică“. Se vor afla în dialog cu publicul: Florin Şerban, autorul filmului „Eu cînd vreu să fluier, fluier“ – Ursul de Argint la Berlinala 2010; poetul Ioan Es. Pop şi „Jurnal rusesc“ al Annei Politkovskaia, prezentat de Ana Blandiana şi Bedros Horasangian, apărut în traducerea românească la Editura Meteor Press.

2 euro pentru Fundatia Sfanta Irina

Fundatia Sfanta Irina doreste sa extinda Asezamantul de Ingrijiri Palative pentru a avea grija de mai multi bolnavi de cancer, putem sa-i ajutam cu 2 euro printr-un sms la 874 (valabil intre 15 aprilie-31 mai 2010).

Muzica de vineri:Everybody’s Free (To Wear Sunscreen)

Baz Luhrmann – Everybody’s Free (To Wear Sunscreen)

Ladies and Gentlemen of the class of ’99, wear sunscreen.
If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long term benefits of sunscreen have been proved by scientists whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience…I will dispense this advice now.
Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not understand the power and beauty of your youth until they have faded. But trust me, in 20 years you’ll look back at photos of yourself and recall in a way you can’t grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked….You’re not as fat as you imagine.
Don’t worry about the future; or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubblegum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind; the kind that blindside you at 4pm on some idle Tuesday.
Do one thing everyday that scares you.
Sing.
Don’t be reckless with other people’s hearts, don’t put up with people who are reckless with yours.
Floss.
Don’t waste your time on jealousy; sometimes you’re ahead, sometimes you’re behind…the race is long, and in the end, it’s only with yourself.
Remember the compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how.
Keep your old love letters, throw away your old bank statements.
Stretch.
Don’t feel guilty if you don’t know what you want to do with your life…the most interesting people I know didn’t know at 22 what they wanted to do with their lives, some of the most interesting 40 year olds I know still don’t.
Get plenty of calcium.
Be kind to your knees, you’ll miss them when they’re gone.
Maybe you’ll marry, maybe you won’t, maybe you’ll have children, maybe you won’t, maybe you’ll divorce at 40, maybe you’ll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary…what ever you do, don’t congratulate yourself too much or berate yourself either – your choices are half chance, so are everybody else’s.
Enjoy your body, use it every way you can…don’t be afraid of it, or what other people think of it, it’s the greatest instrument you’ll ever own..
Dance…even if you have nowhere to do it but in your own living room.
Read the directions, even if you don’t follow them.
Do NOT read beauty magazines, they will only make you feel ugly.
Get to know your parents, you never know when they’ll be gone for good. Be nice to your siblings; they are the best link to your past and the people most likely to stick with you in the future. Understand that friends come and go, but for the precious few you should hold on.
Work hard to bridge the gaps in geography and lifestyle because the older you get, the more you need the people you knew when you were young.
Live in New York City once, but leave before it makes you hard; live in Northern California once, but leave before it makes you soft.
Travel.
Accept certain inalienable truths, prices will rise, politicians will philander, you too will get old, and when you do you’ll fantasize that when you were young prices were reasonable, politicians were noble and children respected their elders. Respect your elders.
Don’t expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund, maybe you have a wealthy spouse; but you never know when either one might run out.
Don’t mess too much with your hair, or by the time you’re 40, it will look 85.
Be careful whose advice you buy, but, be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia, dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it’s worth.
But trust me on the sunscreen…

Frumusetea de a doua zi

Intr-un post mai vechi spuneam cum a fost pe Bucsoiu; iata ca mi-a parvenit o filmare de atunci, in fapt partea sa frumoasa de a doua zi de la coborare, dar un ochi antrenat poate vedea vantul pe creasta Bucsoiului cum spulbera zapada.

A da, a darui

Gara de Nord, astepti sa vina un autobuz, e un pic caldut afara-e bine. Gandurile iti sunt departe si privirea pierduta, te trezeste un glas:
-Buna ziua, o doamna tunsa scurt si cam spre varsta a treia, e langa tine. Deschide o mapa, aratandu-ti o poza cu o fata si niste acte medicale intr-o tipla se zareau in spatele fotogarafiei si continua, daca doriti sa donati niste bani, ca sa salvati trei copii.
Raspunzi la salut, dupa care ce poti sa-i spui, dupa ce taci o clipa in care analizazi vizual personajul din fata si mental, situatia ta din portofel : Imi pare rau, n-am bani!
Femeia te priveste si vrea sa zica ceva, dar privirea ta e prea sincera ca sa se indoiasca sau tu ca persoana ii spui si ei ca s-ar putea sa ai dreptate si e mai bine sa nu piarda timpul cu tine si se indeparteaza.
O urmaresti cu privirea, cum se indreapta cu aceeasi rugaminte si mapa spre o femeie din statie-femeia o refuza, departandu-se. Urmeaza un barbat care era insotit de o fata. Femeia zaboveste mai mult in fata celor doi, nu auzi discutia decat ca femeia se indeparteaza de cei doi si barbatul ii zice cu un ton vesel dar amar:
-Si eu care credeam ca ma intrebi, cu ce ma poti ajuta…copila de langa el rade, femeia da sa se intoarca dar se razgandeste si pleaca definitiv din statie.
Vine masina. Toata lumea buluc la ultima usa.
O doamna in varsta e prima la usa iar in privirile celor din spate se putea citi: e norocoasa, o sa prinda un loc pe scaun. Batrana cu greu ridica piciorul pe treapta dar nu-si gaseste puterea si echilibrul sa-l aduca si pe cel de-al doilea in masina si se clatina amenintator pe spate spre groaza celor din spate sau. Dar miraculos fluturand echilibristic pe langa ea bastonul, reuseste sa puna si al doilea picior in masina, dar blocheaza acum cu bastonul urcarea celorlati aspiranti la a visul de a deveni calatori si din avant calatoresc oamenii din spatele ei o apuca de unde pot si o aseaza mai in fata, eliberand urcarea in masina. Toata lumea rasufla usurata ca au putut da o mana de ajutor, ca sa nu se intample vreo nenorocire cu batrana si ca au reusit sa urce si ochii flamanzi si picioarele obosite ii conduc pe calatori spre putinele scaunele libere.

De ce nu putem darui la toata lumea care ne cere-stiu, stim raspunsuri, dar totusi constiinta are un efect sfredelitor care imi da gandul: ca suntem in esenta egocentrici, nu jertfelnici-Mi-e mila de tine, dar mai mila mi-e de mine?


Morning has broken

Bună dimineața! a la Edvard Grieg

Cand am scris

aprilie 2010
L M M J V S D
« mart.   mai »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

I Corinteni 13

Tudor Gheorghe : Metanie (versuri Radu Gyr)