Arhivă pentru noiembrie 2010

Regina mama

Din 1997 se joaca la TNB piesa lui Manlio Santanelli, Regina Mamă avand in distributie Regina: Olga Tudorache si Alfredo: Marius Bodochi. Piesa este o comedie-drama in care este vorba de o mama (autoritara si independenta) si un fiu (jurnalist si cam mediocru in meseria sa, dar cu aspiratii) si prezinta toata tesatura care decurge dintr-o asemenea legatura de rudenie.
Singurul inconvenient care se pot aduce piesei este ca tine aproape 4 ore (cu o pauza de 15 min) si oricat de interesant este dialogul tot simt nevoia sa ma misc putin, iar ca o parere de rau ar fi, ca Olga Tudorache fiind in varsta nu sunt multe reprezentatii, si din cand in cand se mai aude sufleurul. Dar Olga Tudorache face un rol, chiar si la etatea sa, de mare amploare si durata, reusind sa treaca extraordinar prin multe stari impuse de rol si cu o asa implicare ce se simte/vede imediat la spectator.
Recomand piesa fara nicio ezitare, are un dialog antrenant, schimbul de replici este rapid si istet conceput de autor si bine sustinut de cei 2 actori, care se ajuta si completeaza foarte bine. Lui Marius Bodochi chiar se vede ca ii face placere sa joace in aceasta piesa si cu o asa companie aleasa.
Actiunea are loc intr-un singur decor- dar lucru acesta nu plictiseste, pentru ca toata atentia se concentreaza pe dialog.
Sala a fost plina si cat timp o sa se mai joace piesa, cred ca asa o sa fie mereu, pentru ca merita.

Serile filocalice

Duminică, 21 noiembrie 2010:
•ora 18:00 – Aula Magna a Facultăţii de Drept Bucuresti
Pr. Vasile Gavrilă – “Evanghelia şi căutările studentului”
Aici puteti sa ascultati conferinta

Duminică, 28 noiembrie 2010:
•ora 18:00 – Aula Magna a Facultăţii de Drept Bucuresti
Pr. Gheorghe Holbea – “Umanitatea abstractă a ideologiilor şi persoana în lumina învăţăturii creştine”
Aici puteti sa ascultati conferinta

Marţi, 30 noiembrie 2010:
•ora 18:00 – Aula Magna a Facultăţii de Drept Bucuresti
IPS Serafim Joantă – “Rugăciunea inimii, calea spre îndumnezeirea omului”
Aici puteti asculta conferinta (din pacate lipsesc ultimele minute)
Sursa:ASCOR

Scara pisicii

Cati dintre cei care citesc acest post au (sau au avut) o pisica-nu prea multi, bun, dar cati dintre voi „au” Vodafone-e, parca sunteti mai multi.
Acum ce legatura are pisica si Vodafone-ul hm, pai daca ai avut pisica cunosti „din experienta” cat este de idependenta, dragalasa si parșivă si poate mai stii si de trebuinta ca ea sa aiba o scara ca sa iasa afara (pt cei ce stau la casa). Iar chestia cu Vodafone, simplu! – tot omul a vazut reclama cu tinerii care se casatoresc in varf de munte si cu siguranta ca nu ati luat aminte ce profesie avea mireasa, va spun eu – actrita, deci…, exact ea joaca in piesa. La ce va ajuta cele doua chestiuni: prima, ca sa stiti de la ce vine titlul, iar a doua, cine joaca in piesa 🙂
Hai ca m-am abatut pe carari intortocheate despre un subiect ce-l doresc foarte scurt.
O piesa de o lungime de 75 minute. Cu un subiect de cand lumea, a insela, si aici 2 doamne, din perspective diferite dar cu un „numitor” comun (barbatul), vorbesc despre acest aspect.
Piesa se joaca la Sala 99 de la TNB. Locuri putine, sala mica, intima dar nu atat de primitoare, iar daca intarzii risti sa stai pe jos pe niste perne.
Jocul e bun, un pic neconcentrata Zsóka: Liliana Hodorogea (gresind de vreo 3 ori) iar Gitta: Florentina Ţilea, se straduieste din plin.
Piesa este slaba-fara prea multa adancime-dar la o piesa de asa mica intindere (nu ca intinderea ar avea vreo legatura cu „profunzimea”) sa spunem ca este scuzabil, cu un final oarecum previzibil, inseratiile muzicale au fost placute si cateva momente de zambet, in rest nimic notabil, deci nu aveti ce sa pierdeti daca nu mergeti. Si inca ceva, e o piesa mai mult (pe „gustul”) din perspectiva femeilor, chestia cu: „si barbatii ar putea sa invete/afle ceva”, e relativa, asa ca ma abtin sa o subliniez.

În Cozia la sfârșit de octombrie

Prin grija unor prieteni (Mulțumesc!) am reușit să ajung și eu în Masivul Cozia și să mă bucur de o vreme splendidă, care mi-a dat posibilitatea să zăresc pe deplin frumusețile acestui munte și să iau parte la o lecție de geografie, prin panoramele ce se deschideau în toate părțile.
Ultimele 3 fotografii (panoramele) sunt pentru Gina, ca să admire ceea ce nu a putut să vadă, cândva.

De la baza Golgotei până în vârf

A face un pelerinaj e un lucru frumos si folositor sufletului omului in care se reculege, citind, cantand sau meditand preponderent despre/la cele ale credintei/religioase. Incerci o revigorare a sacrului din tine. Si multe s-ar mai putea scrie dar cam aceasta e ideea si va rog sa o aveti in gand pana la sfarsitul lecturii acestui post si dupa.
E ora 21.30 si multimea se intindea pe Bd Regina Maria, pe tot trotuarul dinspre Patriarhie, pana la stalpul 16. In rand lume pestrita cu un comportamnet si vocabular specific. Nu-i chip sa te rogi, in dreapta, în quartet se rumega galagios ciunga si cu baloanele aferente, pocnite la cate 3 secunde, in stanga, un trio vrea sa demonstreze ca turcii sunt mici copii la fumat.
Stau si nu stiu ce sa fac.
Quartetul decide ca le este sete si trimit pe doi dintre ei sa ia suc. Le fac loc-ca sa nu treaca peste/prin mine- ma gandesc ca o sa fie mai liniste pe dreapta acum, dar duoul ramas incep sa imite trioul din stanga. Ma intreb ce o sa ies de aici: mic (ca tot tipa unul pe acolo, mai masiv, ca acum ne aranjeaza ca pe mici la garatar ca prea stam unul in altul) sau sardea.
Stam, stau, sa tot fie vreo 22:00.
Doua batranele stau sub subtioara mea dreapta, imi sunt simpatice, nu stiu din ce motiv dar am avut o intuitie buna cu ele cum se va vedea mai departe. Un domn inalt si cam de varsta a 3-a isi propteste sacosa in picioarele mele si acolo a ramas cu toate incercarile mele de a ma distanta mereu. Trioul isi vede impasibil de pufait, duo-ul incearca sa-si faca simtita locatia (pt ca sucul sa soseasca la ele): Negruleeee, Pisicăăăă, Corbuleeee… tipetele sunt puternice stridente si insotite de fluturari din maini si impins. Cei strigati vin doar cu cola de 0,5 l, dezamagire, acum sunt quintet-iar calitatea partiturii se „imbunatateste” cu un vocabular ce necesita *****.
Stam, stau e 22:30.
Cred ca am facut doar cativa pasi si ma apuca gandul sa plec, dar gandul bun ma tine si imi aduc aminte ca am ceva de citit si ma pun pe citit in lumina oarba a iluminatului stradal ce strabatea printre copaci, pana la mine.
Se aud tipete in fata, sunt pe varfuri, toata lumea isi lungeste gatul si multimea din fata o ia la picior, dupa ei si restul. O doamna se impinge (cu o mana sau cu scaunul) atat de decisa in mijlocul meu ca nu mai pot de durere. Ma tin de spate cu mana si ea se retrage. Ne oprim.
Trioul e tot in stanga dar quintetul a mai ramas putin in urma-sunt oleaca bucuroasa ca nu-i mai am in ureche, restul sunt pe acelasi pozitii. Citesc mai greu lumina e mai slaba acum, dar ma straduiesc.
Trece o ora, e 23.30, se aude iar vuietul multimii din fata si lumea o ia iar la fuga ma tin dupa babute si reusesc sa scap de quintet, trioul tine aproape, sacosa pensionarului e la locul sau dar aici dau de un quartet solid la propriu cu scaunele in dotare cu sticla de Cola si seminte + cate o tigare si nelipsitul vocabular ***** plus o obsesie a tartorului, grupului, de a primi si el sarmale si pe care o tot anunta mereu.
Stam, stau.
Citesc chinuit dar buchisesc (sa-mi iau gandul din prejur) si timpul trece si stam si vedem (lungindu-ne gaturile si pe varfuri) cum lumea intra nestingherita in fata, pt ca gardul nu era al jandarmeriei sa imprejmuiasca coada si cel stradal, care fara probleme se putea escalada sau te strecurai prin zabrelele sale. Iar jandarmi putini, putini. Lumea vocifereaza, printre care si eu, era ora 01.20 si noi nu ne mai miscaseram nici macar un pas. Niste jandarmi zelosi vor sa elibereze caldaramul, trimitandu-i pe toti cei de acolo pe trotuar in coada, bineinteles ca asa s-a si intamplat si au aparut asa si alti amatori la acest furt al statului la coada. Nu vreau sa fac si eu asta (sa ma duc in fata, sa ma strecor), nu e drept. Lumea se misca, se imbulzeste, nimeni nu mai are rabdare, se forteaza gardul jandarmeriei si le urmez pe cele 2 babute care tare descurcarete sunt. In spate din echipa de mai sus (quintetul, trioul…) nu a ramas nimeni si ba din contra ma vad trasa de maneca prin multime de o cunostinta cu care incep un scurt dialog teologic, dupa care trecem la cantat („Miluieste Doamne poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta…”) cu sau fara de voce.
Stam asa de ingesuiti incat nu trebuie sa fac niciun efort de a ma sustine pe picioare si pt cateva secunde ma las in voia talazurilor multimii. Esti prinsa precum in nisipuri miscatoare orice impotrivire e inutila si te prinde si mai rau. Televiziunea ne pune reflectorul si camera in fata, vad cum Smurdul cara oameni pt ingrijiri si timpul trece cu noi stane de piatra.
E trecut de 2 dimineata.
Iar vuiet si iar rupe-o la fuga, acum am nimerit in curent suntem la coltul unui bloc, care ne-a fost pavaza pana acum de vant. Povestea e aceasi, oamenii intrau prin spatele jandarmului, noi stateam ca vitele in tarc, nu poti sa te misti pana ingrijitorul nu deschide tarcul. Dar de data asta jandarmul, isi bate joc de noi si nu ne lasa sa inaintam si din exces de zel, sau din cauza unor persoane din fata care furau stratul (adica cand se gardul era dat la o parte acestea o rupeau la fuga imbrancind pe jandarm) decide sa stam o tura. Astfel intre noi si grupul din fata era o portiune goala, un vid ademinator si atunci am vazut cum de un om poate sa tina zambind (cica sa ne dea o lectie) o masa de oameni de aproape 200 de persoane sub control. Bineinteles ca am inceput sa zic ca nu este corect, dar oamenii erau/sunt docili rabdau batjocura, dar dupa un timp, timid incepe si o femeie, si un barbat…. sa vocifereze si doar cu promisiuni, ca nu o sa se rupa la fuga, nu o sa fie neimbranceala a induplecat jandarmul sa mute gardul. Si … multimea se face ca nu fuge dar, dupa un pas sub presiunea celor din spate si strigatele (haioase cei drept)... Suuutaaa, sau Pe burta! o rupe la fuga. Obosita si plictisita de acest vacarm, decid sa nu ma mai tin de multime si merg agale, sunt impinsa , inghiontita si vad cum oamenii ma depasesc si astfel ajung pe la mijlocul grupului.
Am scapat de vant, dar dam de burnita, sunt mai ferita caci stau sub un panou publicitar si nu ma ud.
Stam, stau.
Sunt langa gardul viu, miroase a busuioc in racoarea noptii era o mireasca binevenita dupa fumul de tigari inhalat pana atunci, dar nu dureaza mult, caci o doamna din spatele meu decide ca nu mai are rabdare si isi aprinde o tigare ca sa se calmeze.
Nu mai cunosc/recunosc pe nimeni, in jurul meu, dar nici nu-mi mai pasa, de aici incolo avea sa fie mai usor caci apar gardurile jandarmilor (si pe margini) si nimeni nu se mai baga in fata, trebuia doar sa fac fata la cate o ora la un sprint in urcare, fumul de tigari (ce m-a insotit pana la treptele ce urcau la moaste), dar acum sunt pe deal si e linie dreapta si e mai bine, se aud si cantarile religioase in difuzoare, am timp si spatiu de reculegere si meditatie mai bun.
Si as mai scrie, dar le-am uitat sau nu-si mai au locul aici, doar ca la rasarit de soare (precum preconizasem) ajung la locul dorit si doar cateva clipe a durat si nici oboseala, nici suparare ori durerea de spate sau picioare nu mai simteam, dupa, doar dorul, ca nu mi-a ajuns (sa fiu fata in fata cu Lemnul Sfant), ca mai trebuie-poate la anul, poate altadata.

…Exista insa si un tip foarte interesant al pelerinului, tipul care practica mai degraba pelerinajul decat mersul saptamanal la Liturghie.
Si sunt multi, daca stai sa te gandesti, la cele doua mari pelerinaje ale Romaniei: in Ardeal, cel de la Nicula, si-n Moldova, cel de la Cuv. Parascheva: sute de mii sau cate un milion de oameni o data.
Sunt foarte multi si sunt foarte tenaci. Sigur ca nici aceia nu sunt toti la fel. Dar este o categorie care practica acest pelerinaj, pentru ca are o viziune destul de… sa spunem asa, negustoreasca cu divinitatea, adica vrea ceva concret. El nu vrea sa mearga in fiecare saptamana la Liturghie si sa nu primeasca nimic, si atunci contactul direct cu moastele, cu sfintele moaste, sa impresia ca de fapt acolo prezenta divina este mult mai eficace. Si-n momentul in care te duci acolo, iti pui in gand o dorinta si Dumnezeu ti-o implineste mai repede, n-ai nevoie de tot travaliul ala lunar, saptamanal sau anual de a merge la biserica.
Sunt oameni pragmatici.
Un tip pragmatic al credintei, care iarasi… nici aceste lucruri eu nu vreau sa le minimalizez, vreau doar sa spun ca accentele, in tipul asta de abordare religioasa, pot sa cada in alte parti. Sigur, aici putem sa adaugam lipsa de cateheza, care e specifica unei populatii care n-a trecut in acest exercitiu, n-a avut cum sau n-a avut foarte multe posibilitati s-o faca, si atunci, sigur ca fiecare isi construieste, ca-ntr-un soi de religios brivoleur, nu? aduna din religie sau din mai multe religii ceea ce-i convine, ceea ce-i place, ia un element, mai adauga din alta parte altul, si practica, cum s-ar spune, ce-i convine sau ceea ce i se pare lui estetic frecventabil. …
Text (cu litere italice) preluat din revista Lumea monahilor nr 40 octombrie 2010 p.60-61 interviu cu prof. dr. Dan Dungaciu „In ce cred romanii?” de Cristian Curte.
Cateva concluzii: In acele scrise mai sus am relatat mai mult despre aspectele exterioare a unor oameni care s-au aflat pe langa mine. Si desi poate parea ca doar un anumit gen de oameni am intalnit, aceasta idee e falsa, pentru ca mici lumini de candela am aflat in aceea inghesuiala.
Erau persoane care venisera asa precum pricep ei ca se vine „in noaptea de Pasti, la imbulzeala, ca e misto sau cool, sa se mai intalneasca cu gasca si sa mai vorbeasca, sa bea, sa sparga o samanta”, precum spuneau. Lasand manifestarile exterioare (deranjante, totusi) eu zic ca e bine ca au venit si au stat chiar si pana la capat poate totusi vor intelege ceva pana la urma-nu putem stii cum lucreaza Dumnezeu.
Nu am o idee „boemica sau romantata” a ideei de pelerinaj (sau a fi pelerin), pentru ca incercarile de a ajunge la locul sfant sunt cele care te scolesc. Mi-ar placea sa fie ca in Ardeal cand la marile praznice pelerinii canta diverse imnuri religioase si e o atmosfera divina. La urmatorul pelerinaj povestit ma voi apleca poate mai mult si asupra altor aspecte, pentru a nu ne opri doar la cele evidente si netrebuincioase sufletului, ci doar care au rol informativ, desi acesta este primul aspect de care te vei izbi la un pelerinaj. Dar in toate trebuie sa incerci sa gasesti rost si invatatura.


Morning has broken

Bună dimineața! a la Edvard Grieg

Cand am scris

noiembrie 2010
L M M J V S D
« oct.   dec. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

I Corinteni 13

Tudor Gheorghe : Metanie (versuri Radu Gyr)