Archive for the 'D'ale mele' Category

N-ai auzit de ACTA, e timpul!

PROTEST ANTI ACTA în București sâmbătă 11 februarie 2012, ora 17, P-ța Universității
11 februarie este ziua mondiala împotriva ACTA (cu siguranță vor urma și alte zile)
Nu vrei să ieși din casă semnează Petiția
Ce este ACTA, vezi mai jos:
Pe scurt

Pe larg

așa au manifestat polonezii

Suntem un om, un pom, o livadă

Om cu om de Tudor Arghezi

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om
Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.

Cum să explic decât cu bucurie, cum săriră la a mea cerință, cu mic cu mare, lăstarii și puieții, pomii falnici sau mai scunzi, cu frunze dese sau mai rare, ca să răspundă neîntârziat la a mea chemare, să-mi dea din pârga lor; suntem o livadă și după roade se cunoaște.

Zile de început de decembrie

Ce zi frumoasă o fost duminică și m-am gândit să fac niște poze, dar n-am putut să scap de maidanezi, care îmi stricau cadrele, așa că m-am decis să-i forografiez și pe ei dacă tot au fost așa de băgători în cadru, bine că nu au zis CHEEZE-HAM! 🙂 și nu au sărit și în apă lasându-mi plăcerea de a poza și un peisaj de început de iarnă (calendaristică) pentru a avea ce să vă arăt în această zi ploioasă de Sf Nicolae-La mulți ani binecuvântați!.

Fost-am prin amintiri

articol :
fără de introducere, pentru că nu mi-l amintesc, când a început,
fără de cuprins așezat în ordine, pentru că amintirile ne trădează, prin trecerea timpului totul devine cu fiecare clipă mai vag mai ambiguu, mai idealizat, mai și iar mai, dar exact, cu atât mai puțin, precum poți să ții nisipul între degete, are mereu tendința să se scurgă, să fugă și să te lase cu vaga impresie că țineai cândva în palmă un pumn de nisip,
fără de sfârșit, pentru că e viitorul și a-l știi nu-mi este îngăduit să-l cunosc, ci doar să-l trăiesc, indiferent de ceea ce rezervă.
de ce unele locuri au tendința să te poarte către anumite amintiri, unele persoane către gesturi și sentimente, poate uitate?!
și asta am făcut în urmă cu câteva zile fost-am prin locurile amintirilor copilăriei.
creangă, ion, ar fi scris ceva pitoresc,
rebreanu, liviu, poate mai profund,
caragiale, ion luca, ceva mai ironic,
eminescu, mihai, mai liric,
dar niciunul nu au trecut pe acolo decât purtați de mine, toți îngrămădiți între coperți de cărți mai mici sau mai mari, mai colorate sau mai fade, prăfuite sau cum ori mai fi fost.
eu pot să scriu, nu cum a fost ci cum îmi amintesc și nici măcar atât, pentru că e mai simplu să las fotografiile să ilustreze noile achiziții mentale.
întrepătrundere între vechi și nou, căutarea trecutului prin prisma simțutilor prezentului, încercând să aduci ceva familiar ce te înconjoară la forma sa de atunci, imposibil.
ochii copilăriei recunoștea multe dar trecutau anii și locul este și nu mai este același, și oamenii sunt, dar nu mai sunt toți.

Gânduri agricole – episodul:La cumpărături

N-am mai intrat într-un supermarket să cumpăr mâncare de ceva timp… și astăzi am trecut și am și ieșit cât am putut de repede dar cu gandurile la agricultura românească care nu cred că produce decât păstârnac, salată verde și usturoi verde, pentru că toate celelate produse erau din alte țări ex: usturoi-China, gulii, morcovi și mere-Olanda, cartofi-Franța, ceapă-Austria etc. Prețurile sunt glume proaste cred că pentru oricine, șocul cel mai mare a fost la cartofi: de la 3.99 până la 10.99 lei și ulei de la 7.42 lei în sus.
Concluzie scurtă: nu cred în criza alimentară că este reală, ci că este indusă ca multe alte crize pentru și din diverse motive, iar agricultura românească e sublimă dar e lăsată în țărână. Aș vrea să nu mai calc prin supermarketuri, dar cât de curând trebuie să repet experiența, poate scap și trimit pe altcineva.

Urări de Sărbători către citito(a)r(e)

Ce-ți doresc eu ție cititorul meu:
Să ai ziuă in inimă și dacă nu poți, atunci să ai în priviri zorile,
Să iubești cu întreaga-ți inima,
Să simți cu întregu-ți suflet,
Să ierți cu toată dragostea,
Să dăruiești nu numai cu două mâini, ci cu toate din tine,
Să îmbrățișezi nu numai cu brațele, ci și cu toate ale tale,
Să te rogi ca și când Hristos ți-ar fi in față,
Să descoperi cărarea trebuincioasă către veșnicie. Căci toate sunt ingăduite dar nu toate sunt spre folos.
Și să mă ierți atunci când n-am putut să-ți scriu atât de des pe cat ai fi vrut, dar să ştii ca te-am avut in gând mai des decât se vede,
Și să ajungi sâ mai dorești să treci pe aici chiar dacă răruț căci nu-i supărare, ba e parcă mai frumos, căci ai simțit să te reîntoarci să mai cercetezi și pe aici.

Mulțumesc, căci prin jerfirea timpului tău, trecând pe aici, arăți iubire!

Blogul intra in vacanta (cu postarea articolelor) pana…cred ca, februarie-ramane de vazut 🙂

Timpul smochinelor

Cine stie pericopa smochinului neroditor va intui ceva, dar cine a citit si Timpul smochinelor de N. Steinhardt nadajduiesc ca va stii ceva mai mult, din ceea ce scriu.
E bine, pentru mine se pare ca a venit acest timp, sa pun faptele unde mi-au fost vorbele si gandurile de mult timp si sa vad din ce aluat sunt. Indiferent cum va iesi, iesi-va bine, pentru ca am incercat. Dumnezeu sa-mi lumineze mintea!

O frunză cât un bloc

Câtă frumusețe poți afla, câte sentimente poți simți, câte amintiri poți retrăi, într-o zi? Cum atâtea lucruri minunate se pot ascunde în întâmplări banale și eu sunt nevăzătoare cu ochii deschisi ce orbecăi prin lumea asta mare. Mă culc și mă trezesc cu ploapele grele și inima amorțită, bolnavă de netrăire și câteodată primesc o binecuvântare de la Dumnezeu sub forma unei zile-ca cea de astăzi. De ce nu sunt mai multe aș cuteza să întreb, dar mă răzgândesc și zic, mulțumesc!
A inceput așa de dimineață ziua asta, că nici nu pot spune că am dormit, însăși soarele mai avea ore bune până să se ivească și eu eram înfașurată în mișcare. Eram in oraș pe când timid de printre nori bulbucati aruncând raze portocalii prelungi, se ivea și soarele și odata cu înălțarea sa și forfota orașului creștea, dar eu ajunsesem unde trebuie și observam liniștită spectacolul. Frigul dimineții își facea loc ușor, ușor în oasele mele și eu imi țineam de cald doar cu frământările gândurilor. Timpul trecea încet parcă dându-mi răgaz să-mi pun la punct strategia de atac, iar portăreasa a insistat ca doar la 9 fix să intru pe ușă, am reușit să intru la 08:59, probabil că o iritam că mă uitam din 2 într-un minut, la ceas si mi-a dat drumul 🙂 . Ajung în fața ușii cu pricina, cioc-cioc, intru și surpriză, totul se rezolvă rapid, ba chiar cu zâmbetul pe buze, dar trebuia să mai aștept înca o ora până vine cineva și aștept. Așteptarea a fost intersantă pentru că am revăzut persoane pe care nu le mai văzusem de ani buni. Vine persoana, imi pare cunoscută, îmi zâmbeste, îi zâmbesc și din 3 propoziții se lămurește situația, Doamne cat timp a trecut de atunci! Nu avem timp să vorbim, trebuia să intre într-o ședință și un tip tot insista, iar eu trebuia să fug în altă parte, dar am stat pentru un moment și ne-am privit, n-am vorbit dar ne-am spus multe, ne-am urat: Doamne ajuta! și fiecare și-a văzut de drum. Era 10:15 mașinile vin bine și totul decurge splendid și toată treaba se rezolvă până la 11. Sunt mulțumită, tot ce a depins de mine după atâtea zile, s-a săvârașit, acum urmează așteptarea și chiar daca nu va să fie, e bine că a fost. În drum spre casă atâtea mici scenete ori unde întorceam privirea: o mamă cu un copil în uniformă, venise să-l miruiască-să-i meargă bine tot anul școlar, un tânăr vorbea cu o cerșetoare-era cu adevărat interesat cum să o ajute, o privire verde, o carte cu o recenzie bună, turiști străini încântați de București, un vânt calduț de toamnă și cea mai mare frunză pe care am vazut-o vreodata. 😉

O dezamagire, iar numele sau e minciuna

O pata in caracterul unei persoane este minciuna. Ce trist este momentul in care prinzi omul cu minciuna, ce pauza stanjenitoare se lasa cand zici:” pai tu mi-ai spus ca… si acum imi spui…, mai mintit?” si pauza.
Explicatia vine si o inteleg, dar minciuna nu o accept, pe viitor se promite ca nu se va mai repeta, dar neincrederea a aparut, iar aceasta fisura in timp se preface in prapastie.
Poti sa infloresti ca pescarii in gluma, poti sa ironizezi, sa faci bascalie sau sa te ascunzi printre cuvinte si gesturi, si stiu atunci ca acesta este caracterul tau mai „glumet”. Daca nu vrei sa spui ceva nu o face, nu vorbi doar de dragul de a vorbi fara a tine cont ca ceea ce vorbesti este fals sau adevarat.
Ce greu se construieste o incredere si ce repede se pierde.
Pacat, a mai „(de)cazut” o amicitie.
„Printr-o singură minciună se pierde întreaga reputaţie a integrităţii.” Baltasar Gracián

Zile

Zile pline: joi-fotografie la reuniune, vineri-Herastrau pe inserat (foto de ngb)


sambata-plimbare cu bicicleta si alte sporturi pe Kiseleff.
Restul zilelor parca sunt fara timp, pline de pregatiri si emotii pt tura ce se apropie. Asa de multe lucruri de rezolvat, multe ganduri, planuri si incordarea creste pe masura ce ne apropiem de data probabila de plecare, incat intrebarea „la ce te ajuta aceasta tura?” incolteste in minte. Dar cred ca sunt emotiile si tensionarea, obisnuita pregatirilor unei asemenea ture de anvergura, care vine dupa o pauza maricica de munte.


Morning has broken

Bună dimineața! a la Edvard Grieg

Cand am scris

august 2020
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

I Corinteni 13

Tudor Gheorghe : Metanie (versuri Radu Gyr)