Posts Tagged 'Bucegi'

Frumusetea de a doua zi

Intr-un post mai vechi spuneam cum a fost pe Bucsoiu; iata ca mi-a parvenit o filmare de atunci, in fapt partea sa frumoasa de a doua zi de la coborare, dar un ochi antrenat poate vedea vantul pe creasta Bucsoiului cum spulbera zapada.

Reclame

Cota 2000-Piatra Arsa-aproape de Şaua Şugărilor sau -17 grade Celsius

Iata ca a venit si ultima saptamana din luna si ca un facut iar sunt pe munte -hm, curios – la asta ma gandeam cand urcam cu telecabina (16 ron) de la Cota 1400 la 2000. Nu nici macar din Sinaia pana la 1400 nu am urcat la picior, ci cu telegondola (10 ron) de ce, pt ca trebuia pana la apus de soare sa fim in Saua Şugărilor si trenul ne intraziase mult (sunt lucrari-precum stiti-intre Campina si Predeal) si trebuia sa mai conservam si ceva energie pt urmatoarele zile (3 la numar dupa planul de acasa), caci era vineri 29 ianuarie cand am urcat pe munte.
Suntem 3 (eu, Dani si Sergiu) trebuia sa fim 2, trebuia sa mergem in Fagaras dar ne-am ales cu Bucegi si fiecare cu planul sau. Unul sa-si incerce echipamentul de iarna, altul sa ajunga la Omu iarna si altul sa nu stea in Bucuresti-deci, ce ne unea (in afara de amicitie), dorinta sa fim pe munte.
Asa ca avand rucsacii plini cu d’ale omului care se duce la munte iarna (deci cantareau ceva) coboram din telecabina, iesim din refugiu-restaurant de la 2000 si incepem micul urcus pe Furnica -erau -11 grade Celsius (arata termometrul de langa Cota 2000). Nu foarte multa lume, ca de, era vineri, zapada inghetata si pe deasupra de tip pulver, mai mult senin (adica cu cativa norisori ici colo-mai multi spre Omu), soare, ger si batea un vant uscat.
Pe la 14 fara ceva plecam de la 2000 si pe la 15 si ceva, suntem la cabana Piatra Arsa, unde poposim cam o ora ospatandu-ne cu ciorba de burta (7,8 ron -parca) sau vacuta (tot vreo 7 ron ) si ceai (2 ron), a si 2 mici cu mustar (si ce condimentati au fost) -servirea ok- si nu au comentat, ca am mai bagat la ghiozdan si din traista.
Dupa masa, agale o pornim spre Saua Şugărilor si pentru ca se insera nu mai trecem pe la cab Babele si mergem mai departe. Vantul se intetise, apusul era glorios dar gerul se lasase si mai mult (pana la -15 grade C) astfel ca nu mai ajungem in sa, ci in apropierea ei decidem sa campam. Incepem sa sapam gropi pt a proteja corturile de vant. Cum nu aveam lopata cu noi, ne descurcam cum putem, cu pioletii, cu picioarele si mainile si iese pana la urma dupa vreo 40 de minute de munca, 2 gropi frumusele unde instalam corturile.
Din cauza oboselii si deshidratarii beau doar ceai de la termos, care mai era cald si pe loc simt cum imi vin micii inapoi si ma doare stomacul – de retinut la efort a nu se consuma mici 🙂
Consultam termometrul (da, avem si asa ceva cand mergem pe munte) – 17 grade Celsius afara, si – 13 -14 grade Celsius in cort -surpriza total neplacuta. Toata noaptea, cu tot sacul de iarna care are extrema la -22 grade Celsius mi-au inghetat picioarele (desi le pusesem si in ceva de imbracat si aveam si folia de supravietuire pe deasupra sacului) si din 2 in 2 ore le masam puternic ca sa ma incalzesc. Pana la urma ne-am dumirit de ce a fost asa de frig in cort, probabil ca ati ghicit (nu, aerisirile erau deschise pt condens noroc ca a fost frig si uscat si nu s-a facut mult condens), pentru ca sapasem gropile, care tineau tot aerul rece – practic noi eram ca in depresiune si aerul rece statea acolo cu noi neputand sa se miste.
Asa ca ca toata seara m-am simtit rau, fie ca imi venea sa vomit, fie ca dardaiam de frig la picioare – nu m-am odihnit mai mult de vreo 2-3 ore, asa ca gata cu cortul pentru iarna asta.
Partea frumoasa a fost ca am avut o luna asa de plina si tot peisajul nocturn era de vis – pacat ca era prea frig pentru a face poze nocturne.
Dimineata ne strangem toti intr-un cort si punem sa luam micul dejun-surpriza, de care incepem toti sa radem-totul era inghetat, sandvisurile (chiar daca erau in folie de aluminiu), branza topita, ouale (unele se si crapasere), portocalele (de care Sergiu era tare mahnit ca nu le-a mancat aseara cand era inca bune) si cam toata mancarea noastra era bocna. Bem ceai care era in termos, mancam minicroissante cu sampanie (si aici hotaram ca pe viitor sa luam mancare injecatata cu alcool, ca sa nu inghete iarna 🙂 ) grisine si constatam ca unele sortimentele de branza topita totusi sunt comestibile. Strangem cortul si hotaram sa ne retragem spre casa in ziua aceea, pentru ca vremea se vedea ca se inrautatea spre Omu si indurasem destul frig, iar mie nu-mi mai arda sa mai dorm la cort.
Pe la 11 si ceva plecam, ne intalnim cu o pereche care se duceau spre Omu (chiar sunt curioasa daca or fi ajuns), salutam pe cei de la Salvamont (care ne intreaba pe unde am dormit) si mai domol decat ziua de ieri mergem mai departe spre cab Piatra Arsa – unde iar mancam (cioarba, ceai si fara mici 🙂 ) si pe la aproape 15 plecam.
Decizia de a urca Furnica a fost usoara (si a nu o lua pe drumul de vara, ocolind Furnica), pentru ca atunci cand am ajuns in apropierea urcusului dintr-o data cerul s-a lasat pe noi si o furtuna ne-a cuprins sufland un vant teribil si reducand vizibilitatea la 1m – totul in jur era alb, prea alb, singurele pete de culoare erau stalpii metalici si noi 3 care infruntam viscolul. Nu-mi pusesem cagula si era imposibil sa o mai pun, desi o aveam in jacheta, astfel ca simteam cum lacrimile ce siroiau din cauza frigului si vantului ingheatau – stranie senzatie.
Imi place urcusul de pe Furnica , nu stiu de ce, dar desi pare abrupt si chiar este, imi pare tare usor si imi da si o stare de bine – poate pentru ca l-am urcat si coborat doar iarna, ce sa fac vara pe acolo, hm.
Sergiu deschide drumul si incearca sa faca urme, dar zapada era prea inghetata si vantul acoperea repede eventualele urme lasate de el, Dani se tine dupa el si ma avertizeaza din cand in cand „gheata” -pentru ca altceva nu se auzea si nici turbarea vantului nu te lasa sa spui prea multe. Dar sincera mie, nici ca-mi pasa aveam ochi sa vad si energie ca sa infrunt viscolul si atunci simteam ca sunt la munte, ca am fost la munte nu intr-o plimbare (cum ne-a zis ospatarul de la Piatra Mare cand ne-a vazut sambata: Gata plimbarea?!). Nu aveam emotii, temeri sau presentimente sa se intample ceva pe Furnica, sa alunec sau sa nu ajung sus – nici gand, pur si simplu stiam ca ajung sus si ca e frumos – stiu pare ciudat, sa-i zici unui viscol ca e frumos, dar pot sa-i spus asa, pentru ca asa mi s-a parut, printre lacrimi inghetate si priviri pe deasupra ochelarilor cu lentile albastre.

La telecabina coada mare asa ca am coborat la 1400 cu teleschiul si in Sinaia cu telegondola. Am luat trenul (25 ron) de la aprox 17 si cu o intarziere de 70 de minute ajungem in Bucuresti pe la 20 si un pic.

PS. In tren un barbat se taraste pe jos cersind pomana, nimeni nu-i da, ba chiar am vrut sa-i spun sa se ridice, sa mearga ca olog nu era… Si minune, la cateva minute dupa ce iesise din compartiment, il vad ca se intoarce alergand, cu nasul pe urmele sale :)) (un nas burtos, cu mers de gasca) – a fost prea faina faza ca sa nu o amintesc.
Si m-am ales si cu o raceala, uf.

Valea Alba-Diham-Malaiesti sau marea flescaiala

Am fost pe 30-31.12.2009 in Bucegi impreuna cu Gabi si Dani.

Traseul: La Verdeata din v Alba-coborat prin padure la drumul ce duce spre cab Gura Diham-cab Diham-Glajarie-cab Malaiesti si returul in Busteni a doua zi.

Traseul e unul cam aiurit, dar doream sa facem multe, ca asa suntem noi astia de mergem la munte dupa mult timp. Asa ca unul dorea sa vada Valea Alba si poate sa incerce coltarii si pioletul pe vreo panta, altul venise ca invitat, cu dor de munte si eu pentru poze si conversatie.

Zapada era proaspata si din cauza caldurii cam apoasa. Traseul pana pe Alba e nemarcat dar mai fusesem pe acolo toti trei asa ca urcam pe Munticel si urcam. Soarele arunca raze lungi de iarna spre Bucegi si eu intuiam ca pana ajungem in vale nu o sa prind nicio Alba cu soare, pt ca de ce urcam de ce se auzeam vaju mai tare si norii acopereau soarele, asa ca fara prea mare pofta urcam si trageam ceva poze printre copaci dezgoliti. Facem o mica balaureala pt ca iarna nu e ca vara si urcasem cam mult spre Costila, unde duceu toate urmele, dar cu perseverenta ajungem la Belvedere. O capra neagra ne priveste uimita si napasatoare si se indeparteaza pe stanci. Noi decidem sa nu mai mergem pana la Verdeata, pt ca pe vale de pe platou cobora un vant turbat ce aducea cu el o usoara ninsoara viscolita, ce mai, un pui de furtuna si astfel totul era innegurat. Si nu mai era nimic de facut decat sa ne pozam si sa o luam usor la vale, pana am dat in valea Cerbului. Era cam la 13 si un picut, asa ca eram in intarziere si pana la Malaiesti, ha, cat mai era de mers stiam ca ne prinde inserarea, speram doar sa coboram pe lumina pana in Glajarie. Astfel ca ochesc pe un nene cu o sanie care ne duce pana la Gura Diham, cu 10 ron de caciula-scump stiu, dar trebuie sa manance si calul si stapanul ceva iarna asta si noi trebuia sa ajungem mai repede la Diham. E interesant sa mergi cu sania, e un sentiment asa de leneveala boiereasca, chiar ca stiau cei din vechime sa traiasca. Adevarul este ca as prefera sa merg iarna oriunde (pe distante scurte, ca sa nu inghet 🙂 ) cu sania decat cu masina – va recomand, iarna in sanie, vara in caruta cu fan.

Sa revin, ajungem la Gura Diham si dupa un scurt popas incepem urcusul spre Diham-uitasem ca e asa de mult de mers, probabil pt ca era in urcare :). Zapada era asa de vreo 30 de cm, soarele era in nori si oricum se ducea la culcare pentru ca ajungem cam pe la 17 la cabana. Iar popas, mancare (o supa de galusti atat de sarata-uff), ceai si tragem cu coada ochiului cum sarbatorea lumea pe la mese-atmosfera relaxata nici gand de excursionisti are se urce spre Malaiesti acum la ceas de inserare. Ma duc sa ma interesez cum e zapada pana la Malaiesti si primesc un raspuns: Eu: -Vrem sa ajungem la Malaiesti, stiti cumva cum se prezinta traseul, e zapada mare?
El:-Pai sa tot fie zapada, ca a plecat un grup spre Malaiesti dar s-au intors, ca n-au putut sa treaca, si astia erau echipati,… profesionisti – si se uita la mine, mai de sus- dar nu stiu pe unde sunt acum. Nu mi-a picat bine ironia sa, putea sa zica direct „Mai bine stati aici, sa faceti consumatie!”, dar am zis lasa, ca poate omul totusi stie ceva (desi nu prea-l credeam) si daca o fi asa de rau ne intoarcem ca nu-i bai.
Ma simteam bine, preietenii la fel si am plecat si precauti si decisi sa facem tot ce puteam sa ajungem la Malaiesti.

Dam sa o luam la vale pana in Glajarie, MAMA ce flescaiala, nici gand de zapada, ici colo cateva petice si ni se afundau bocancii in noroi pana la sireturi. Daca asa o fi pana la Malaiesti o sa-i zic vreo cateva lu’ nenea de la Diham maine, la intoarcere – gandeam eu cu voce tare si Gabi imi atrage atentia ca mai sunt niste culoare de avalansa…bineinteles ca am inceput sa fac haz. De unde sa se stranga atata zapada de o avalansa cand noi inotam in namol asa ca mai cu haz, mai cu schimbarea bateriilor la frontale ajungem pana la culoarele de avalanse- care erau golase si se vedeau asa de bine in lumina lunii. Ma chinui sa trag niste foto dar raman cu ce se vede in poza „Luna plina…” si „Cabana Malaiesti in noaptea…”.

Ajungem la cabana e vant puternic si zapada putina. Ne cazam in camera 1- nu o recomand pt ca soba scoate fum. Jucam ceva carti si stam de vorba pana pe la 1 noaptea cu niste cunostinte (Stefan si Ioana).
Foto n-am putut sa fac pt ca vantul batea asa de tare incat nu puteam sa tin trepiedul nemiscat asa ca ne-am bagat la somn si ce bine ca aveam sacul de dormit (chiar daca de vara) pt ca focul s-a stins si oricum lemne nu mai erau si se lasase frig in camera.
Am dormit in reprize pt ca in camera cu noi mai era cazat si un cuplu si el sforaia, de il auzeam si prin dopurile pt urechi. Am o bafta teribila sa nimeresc langa sforaitori, noroc ca stiu lucru asta si m-am resemnat cu gandul ca la munte nu o sa dorm, decat putin.

La 5.30 scularea la aproape 7 am plecat oarecum cu parere de rau, ca nu facem trecerea dintre ani la cabana, dar daca nu ne-am gandit mai de mult ce sa facem 🙂
Am coborat molcom, solul era zvantat de vantul de peste noapte si nici urma de mocirla spre bucuria bocancilor. 🙂 Coboram cu ochii pe zorile de zi ce se iveau usor ,cu pauze scurte de foto si pe la 10 fara ceva suntem la cab Diham unde mancam -nu l-am aflat pe nenea de aseara ca sa-i spun de nametii intalniti.

Nu mai coboram in Azuga prin Leuca (o coborare ce facea parte din planul initial), ca sa-mi protejez genunchiul. In pas de conversatie, ajungem la cab Gura Diham, unde aveam o intalnirea cu alte cunostinte care petreceau Revelionul la munte. Pe drumul pana la Busteni atv-urile si-au facut datoria transformandu-ne in dalmatieni, pt ca flescaiala ajunsese pe drum. La Busteni mancam in 30-40 de minute la Gourmante (mie nu mi-a placut ciorba de burta, se pare ca ciorba de pui e mai buna) si luam desertul la pachet ca sa putem prinde trenul de la 15 cu sosire la 17 in Bucuresti. Pe tren carti, conversatie, lumina stinsa, noroc ca aveam frontalele la noi si iar o intalnire -chiar neasteptata- cu o prietena pe care nu o mai vazuse de mult timp.
In Bucuresti pt ca mai aveam de discutat, mai raman la taclale cu Gabi pana pe la 20, cand mobilele ne anunta ca e timpul sa nu prindem Anul Nou in gara.

Ploua cu galeata cand am plecat din gara si RATB ma duce fuga acasa, pt ca trebuia sa intampin 2010 intr-o piata – dar asta e alta postare.

Acum ar trebui sa trag niste impresii: „e munte frate, ce mai vrei” – cred ca e de ajuns, tura foto si „joaca” cu pioletul pe altadata.

A, si pana la urma a iesit bine ca nu am ramas la munte, pt ca dupa ce am plecat, pana pe 2 ian a plouat.

„Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten, oricum te va rani din cand in cand …iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.” Octavian Paller


Morning has broken

Bună dimineața! a la Edvard Grieg

Cand am scris

iunie 2019
L M M J V S D
« apr.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

I Corinteni 13

Tudor Gheorghe : Metanie (versuri Radu Gyr)

Reclame